Cine-i deşteptul şi cine gugumanul?

Pe ăştia – mi-a zis un federal – dacă nu-i înjuri, cred că nu-i respecţi.

Costinel Gugu a refuzat convocarea la lotul U 21 al eşecului Emil Săndoi întrucît acesta l-a înjurat de mamă. De multe ori, titlul unei ştiri […]

Pe ăştia – mi-a zis un federal – dacă nu-i înjuri, cred că nu-i respecţi.

Costinel Gugu a refuzat convocarea la lotul U 21 al eşecului Emil Săndoi întrucît acesta l-a înjurat de mamă. De multe ori, titlul unei ştiri spune mai mult decît ştirea propriu-zisă, iar în destule cazuri aflăm cum gîndeşte în afundurile minţii sale autorul, nu cum ar vrea el să ne seducă prin nişte trucuri din cea mai joasă gazetărie de can-can.

Deşi refuzul tînărului e un fapt de demnitate, unul din foarte puţinele răbufniri de demnitate dintr-un fotbal în marginea civilizaţiei de grup, marcat de tot felul de golănii şi de adresări reprobabile, autorul ştirii sacrifică adevărul de dragul unui joc de cuvinte de care, foarte probabil, a fost foarte mîndru cînd l-a pus pe Internet. Titlul conchide că gestul fotbalistului e o „gugumănie”.

Un aforism care, în cinismul lui senioral, dă definiţia unui maximum de laşitate  spune că e tare greu să-l îngenunchezi pe un om deprins de mic să se tîrască pe burtă. Insul ce-şi bate joc de un semen, care nu mai suportă josniciile unui antrenor, are o prestaţie profesională de tîrîtor. Dumnezeu să-l ierte, dar lumea mediei ar trebui să reacţioneze! Chiar să nu mai existe nici o despărţire între bine şi rău? Chiar atît de jos să fie pragul demnităţii în media noastră încît nici un şef de al împricinatului să nu fi observat cum un redactor îl jigneşte voios şi mîndru de ce i-a clocit mintea pe un tînăr cu coloana dreaptă ? Asta ar trebui să fie starea în loturile naţionale şi, în general, în sportul pe bani ? Să te prefaci că eşti fericit cînd te porcăiesc de mamă şi de toţi sfinţii antrenorii şi patronii ?!

Nu ştiu ce fel de educaţie şi ce caracter are Costinel Gugu. E posibil, ba chiar probabil ca nervii şi falimentul ca antrenor al lui Emil Săndoi să aibă un oarecare temei şi în firea şi obiceiurile lotului său. Pot să-mi imaginez însă climatul verbal murdar de pe teren, din vestiar şi din afara stadionului cu experienţa strigărilor în miuţele de asfalt, pe lîngă care trec zilnic în cartier. Vorbirea copiilor o urmează, la modul cel mai infect, pe a adolescenţilor care, la rîndul lor, par fericiţi că o pot copia pe aceea şi mai jegoasă a maturilor care bat din cînd în cînd mingea laolaltă cu puştii. Un întreg dicţionar cu înjurături de puşcărie şi de cazarmă slinoasă, împănat cu cele mai nenorocite împrumuturi din ţigănime, în cap cu „Să moară mama!” şi „Să moară familia mea!”

Discutînd cu ceva vreme în urmă chestiunea demnităţii individului cu un federal, acesta mi-a vorbit de sus, cu aerul stăpînului care controlează un adevăr cardinal : Pe ăştia, dacă nu-i înjuri, cred că nu-i respecţi !

Astfel stînd lucrurile, întrebarea „Cine-i gogomanul?” capătă un răspuns la vîrful afacerii.