Drama fără de sfîrşit a domnului Piţurcă

Un banal titlu la Steaua nu-i nimic în comparaţie cu un deceniu de prestigioase rateuri la „naţională”

Prin anii ’70, directorul de la Animafilm a fost dovedit cu o mare hoţie. Semnase în Italia în locul unuia din regizorii merituoşi […]

Un banal titlu la Steaua nu-i nimic în comparaţie cu un deceniu de prestigioase rateuri la „naţională”

Prin anii ’70, directorul de la Animafilm a fost dovedit cu o mare hoţie. Semnase în Italia în locul unuia din regizorii merituoşi ai studioului, pentru un premiu în valută şi-i cheltuise banii fără să-i dea un cent premiatului. Judecat de colectiv într-o şedinţă „cu cîntec” şi cu tovarăşii din prezidiu veniţi de sus de tot, de la Comitetul Central, colectivul a prins curaj şi şi-a amintit că directorul lor nu avea nici măcar liceul la bază. Hoţul a ţinut capul în pămînt la criticile pentru furt şi caracter infect, însă la acuza de analfabetism s-a indignat. Măi oameni buni, – a zis el, profund sincer şi cu multă milă de sine – ce, parcă eu n-aş fi vrut, dar cînd dracu’ să fi terminat măcar elementara, dacă partidul m-a numit tot timpul director, ce era să fac!?

Domnul selecţioner Piţurcă e consumat de o dramă la fel de legitimă ca a directorului fără cele şapte clase: şi-a dorit tot timpul s-o ia de jos, să-şi probeze priceperile urcînd-o din ligă-n ligă pînă la titlul de campioană. Dar nu l-au lăsat Mircea Sandu şi Dragomir. Din invidie, desigur, şi pentru ce bănuiau ei că-i poate capul. L-au tot silit să se compromită cu „naţionala”, în loc să-l lase să se afirme, frumos şi ierarhic, la Slobozia, la Certej sau chiar la Urziceni. De aceea e tot timpul ţîfnos domnul Piţurcă şi refuză să-şi dea demisia. Să-i ia „naţionala” cine i-a vîrît-o pe gît! Nu banii îl ţin în funcţie, ca să fie el tot timpul marele ţap ispăşitor. Cu o mînă bună la barbut, poate să cîştige într-o singură noapte, şi nu în ani şi ani de suferinţă, amărîţii ăia de 400.000 de euro pentru o calificare. Şi pentru asta va avea parte numai de respect. Chiar şi un fiţos ca Mutu se va uita la el ca la o legendă a zarurilor.

N-are rost să ne încrîncenăm în continuare contra lui Piţurcă. Nu se aşteaptă nimeni să cîştige grupa. Tot ce i se cere e să rateze calificarea onorabil, de pe un ghinionist loc al doilea. Eu, unul, fiindcă n-am simţul proporţiilor şi consum încă un zaţ de demnitate ca român, m-aş repezi ca prostul să-i bat pe olandezi chiar şi la ei acasă. La cîtă demnitate a acumulat domnul Piţurcă, un 1-8 cu Olanda este un succes. Doar un 1-17 cu Brazilia s-ar putea chema o grijă. Domnul Becali, fiindcă e cam poet, poate să viseze victorii în Olanda. Dar domnul Piţurcă e orice altceva, numai un visător nu. Avînd de recuperat, fie şi sufleteşte, o carieră de antrenor judeţean de succes, domnul Piţurcă îndură şi aşteaptă. Aşteaptă să se întoarcă lumea cu fundu-n sus, la Ligă şi la FRF, ca să-şi poată dovedi, în sfîrşit, la o formaţie mică, harul său unic de descoperitor de talente şi de tehnician care l-ar putea umili oricînd pe Reghecampf. La urma urmei, se compară un banal titlu de campion cu Steaua cu un şir întreg de prestigioase rateuri la „naţională”?