Dar de ce STUDENŢESC?

Tradiţia nu înseamnă nimic dacă nu-i dublată de onorabilitate.

Sărmana echipă a domnului Şiman prinde returul pe primul loc în Liga secundă, cu acelaşi nume fără bază şi, în general, fără o bază – financiară, morală, competitivă! Echipa se cheamă, […]

Tradiţia nu înseamnă nimic dacă nu-i dublată de onorabilitate.

Sărmana echipă a domnului Şiman prinde returul pe primul loc în Liga secundă, cu acelaşi nume fără bază şi, în general, fără o bază – financiară, morală, competitivă! Echipa se cheamă, pasămite prin tradiţie, Sportul Studenţesc, deşi e în destrămare, deşi nu are absolut nimic studenţesc în ea, deşi încă o promovare n-ar fi altceva decît garanţia unei alte retrogradări, deşi nici cînd era un club universitar n-avea un public de studioşi. O fi avut o istorie, înainte de 1990, dar mai apoi n-a fost decît o piesă pe tabla de şah a campionatului. Nimeni nu s-a îndîrjit să afle ce e de fapt Sportul Studenţesc, întrucît o enigmă care se perpetuează nu mai contează ca enigmă. Sportul a devenit, ca să zicem aşa, un mister banal.

Echipa lui Şiman e încă pe primul loc, cu şanse minime de a mai continua să existe. Dacă va izbuti din nou miracolul de a promova, cu ce are ori mai bine zis cu ce nu mai are ea acum – bani, jucători, teren, echipament, public şi onorabilitate -, va deveni din nou una din formaţiile care încurcă lucrurile în campionat şi supravieţuiesc fără a face şi un bine altcuiva decît patronului. N-am înţeles niciodată cît e cîştig real, la patronii acestor echipe fără nici un Dumnezeu, şi cît e fudulie de perdanţi. Nu e singura echipă care blochează şansele unor oraşe importante din România de a reveni în prim-planul fotbalului. Bucureştiul a avut după 1990 mereu nişte făcături, care au stricat cît au putut campionatul, ca să dispară penal sau să dispară pur şi simplu la fel de jenant cum s-au născut.

Un lucru totuşi a reuşit domnul Şiman: să vîndă cîţiva jucători în regim de vedete şi să-i primească înapoi în regim de eşecuri. Despre Varga, Bălan, Ferfelea şi Curelea s-au scris epopei întregi, ca să-i găsim eşuaţi de unde au plecat.

La urma urmei, e treaba domnului Şiman şi a jucătorilor săi dacă vor să trăiască în acelaşi chip în continuare. Iar la o adică, şi treaba fiscului. Treaba noastră e că nu mai avem fotbal cu adevărat competitiv, cu excepţia unui singur ambasador: Steaua. De la locul doi în jos, încep penalul, banalul şi amicalul. Falimentul nu vine de la cluburile de pe primele locuri, oricît de confuză ar fi acum situaţia lor financiară, ci de la înmulţirea formaţiilor-fantomă.

Pînă una, alta, pînă ce vom afla dacă echipa dispare şi din Liga a doua, aş insista ca Sportul să se cheme oricum, dar nu şi Studenţesc! E suficient de vulnerabil învăţămîntul nostru superior ca să fie parazitat la istorie şi prestigiu de nişte cluburi fără bacalaureat. Tradiţia nu e neapărat un fapt de onoare. Există tradiţii solide şi în materie de hoţie, de minciună, de trădare. Politicul o dovedeşte cu prisosinţă!