Snooker!!!!!

Iată un sport în care publicul joacă meciurile turneului deodată cu învinşii şi învingătorii

Odată la cîţiva ani, public un articol despre snooker. De scris, îl scriu în gînd după fiecare mare turneu transmis de canalele Eurosport, dar cînd îl […]

Iată un sport în care publicul joacă meciurile turneului deodată cu învinşii şi învingătorii

Odată la cîţiva ani, public un articol despre snooker. De scris, îl scriu în gînd după fiecare mare turneu transmis de canalele Eurosport, dar cînd îl şi public, o fac cu un sentiment de conjurat care nu-şi cunoaşte confraţii. Ceva de genul unui strigăt de recunoaştere şi al unei chemări în necunoscut: Hei, noi ăştia, cu patima snooker-ului, oare cîţi sîntem, oare cîţi mai sîntem?! Că publicul de sală şi de televiziune al acestor turnee englezeşti, galeze şi chinezeşti (!!!) e foarte mare, îl confirmă chiar transmisiile insistente şi generoase ale Eurosportului. Cred că e mare şi la noi şi e de aşteptat să iasă la vedere, dacă am organiza o competiţie cu ştaif, care să dea clasamente şi să instituţionalizeze un climat de civilizaţie în spectacolul sportiv de referinţă.

Fiindcă lucrul acesta îl realizează jocul numit snooker, acreditează un complet de reguli şi relaţii, atît la biliardul aflat în lumina reflectoarelor, cît şi la publicul din semiîntuneric care te ţine mîndru că eşti şi tu unul de acolo.

Mîndru că poţi să te manifeşti ca un lord şi să simţi competiţia chiar mai intens ca la fotbal. Emoţia controlată cu un maximum de civism, iată un mod de a o înţelege şi a o trăi intens, mai intens, la jumătatea distanţei dintre o participare afectivă şi una directă, în locul de la masă al jucătorului agreat.

Snooker-ul e unul din foarte puţinele sporturi în care publicul trebuie să-i ştie legile la fel de bine ca jucătorii şi, ştiindu-le, să poată urmări jocul cu ochii şi cu mintea, ca şi cum ar mînui el tacul. Publicul poate anticipa fiecare lovitură, o poate trăi cu senzaţia că a intuit corect traseul, locul şi efectele bilei albe. La snooker, n-ai încotro, chiar trebuie să te pricepi, iar perfecţiunea e accesibilă. Poţi anticipa fiecare secvenţă a scenariului pe care-l urmăreşti, derivînd şi el dintr-un scenariu în absolut, cu un breack de maximum de puncte. Snooker-ul este geometrie, fizică, stăpînire de sine, şah, antrenament cu cartea în mînă, civilizaţie, frenezie, rezistenţă fizică şi, mai ales, rezistenţă spirituală, respect în forme clasicizate, tensiune. În snooker, totul s-a mai făcut, dar ideea că acesul la desăvîrşire rămîne deschis e stimulatoare.

Partea proastă e că lucrurile astea le pricep şi le celebrează numai pasionaţii jocului. Competitori şi public deopotrivă. La fotbal, îl iei de mînă pe ignorant, îi spui că totul e să bagi beşica în aţe, şi insul se inflamează la fel ca veteranii tribunelor încă de la primul şut nimerit genial peste poartă. La finele primului meci, ignorantul e doctor în fotbal. Snookerul impune să fi ţinut şi tu un timp tacul sau să fi fost o vreme foarte aproape de masă, ca să-i simţi mecanica. Te obligă să gîndeşti fiecare mişcare o dată cu jucătorul şi să te ştii confirmat în cea mai bună dintre soluţii.

Aici e marea deosebire, în faptul că publicul a şi jucat partidele unui turneu, nu doar le-a contemplat.