Diferenţa dintre sport şi întrecere

În fiecare zi, ciudaţii planetei doboară recorduri de care nu are nimeni nevoie Diferenţa vine din aceea că sportul e şi întrecere, pe cînd întrecerea nu e decît prin excepţie şi sport. L-am cunoscut şi eu pe insul care se […]

În fiecare zi, ciudaţii planetei doboară recorduri de care nu are nimeni nevoie

Diferenţa vine din aceea că sportul e şi întrecere, pe cînd întrecerea nu e decît prin excepţie şi sport. L-am cunoscut şi eu pe insul care se sinucidea numai de la etajul al patrulea fiindcă în cartierul său nu existau şi blocuri mai înalte. Scăpase viu din trei tentative şi pentru că se scria şi se vorbea mult despre el, se arunca de la etajul al patrulea nu ca să moară, ci ca să intre în Cartea Recordurilor la pagina cu cele mai multe oase rupte. Un gazetar a fost de părere că persoana reprezenta România, că recordurile lui făceau cinste ţării şi că statul ar fi avut obligaţia, din respect pentru performanţele ruptului, să-i repartizeze un apartament într-un bloc cu zece etaje, fiindcă la categoria patru etaje campionul nostru risca tot timpul să rămînă în viaţă şi să se întreacă doar pe sine.

Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu aflăm ce recorduri mai doboară ciudaţii planetei uzurpînd conceptele istorice de sport şi competiţie. Astfel de uzurpări de statut social au loc în toate domeniile. Tot mai puţini fac diferenţa dintre artă şI cultură. E dreptul fiecărui om să inventeze genuri de întreceri şi să ajungă notorietate mondială în nu contează care din acestea. Nenorocirea e că acest corolar al democraţiei a erodat enorm ideea de sport şi suportul ei uman: minte sănătoasă în corp sănătos. În cele mai multe din paginile Cărţii Recordurilor, mai bine zis ale puzderiei de Cărţi cu recorduri, corpul ţine interesul, nu şi mintea. Nici măcar un sport atît de popular precum fotbalul nu aduce în primul plan mintea sănătoasă! În discuţie intră şi diferenţa dintre curiozitatea bolnăvicioasă şi spectacolul sportiv sănătos, cel care răsplăteşte şi inteligenţa.

Lucrurile se complică şi mai mult în comentariul noilor întreceri cu gladiatorii din arenele cu garduri înalte de sîrmă, dar şi cu celelalte tipuri de lupte cu grad imens de risc. În K1 apar adeseori în ring şi nişte neanderthalieni de circ medieval. Nu numai că sănătatea corpului nu mai priveşte omul, ci afacerea, dar nici mintea nu mai contează. Sau altfel spus, nu mai contează în avalanşa de superlative care marchează un ficat rupt, un ochi umflat ori un creier definitiv clătinat. Întrebarea ar fi: mai face să vorbim de geniu şi de reprezentare naţională în cazul unui campionat mondial de carnagii cu motociclete, cînd ne bate la uşă un război planetar cu nişte mijloace de distrugere demne, toate, de Cărţi ale Recordurilor? Şi o a doua întrebare, în consecinţa celei de dinainte: n-ar fi oare momentul să restaurăm definiţiile sportului şi ale competiţiilor cu mintea şi cu trupurile dedicate sănătăţii şi civilizaţiei?