Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

O utopie: spectacolul sportiv corect

Tot mai mulţi spectatori vor minciuni frumoase în locul unor adevăruri stînjenitoare

Spectacolul sportiv – la fel ca şi cel teatral – e corect atunci cînd e respectat scenariul. Înainte de a fi bun, incitant, de ţinut minte, spectacolul trebuie […]

sâmbătă, 16 iunie 2012, 3:19

Tot mai mulţi spectatori vor minciuni frumoase în locul unor adevăruri stînjenitoare

Spectacolul sportiv – la fel ca şi cel teatral – e corect atunci cînd e respectat scenariul. Înainte de a fi bun, incitant, de ţinut minte, spectacolul trebuie să respecte un complet de norme, reguli, practici şi convenţii umane.
În sport, scenariul e hotărît şi controlat de regulamente şi de federaţii, iar spectacolul rezultă din însuşirea şi respectarea regulilor jocului. Lucrurile par mai mult decît clare. Ei bine, lucrurile par clare, nu sînt întru totul clare. Există şi spectacole sportive – cum ar fi wrestling-urile americane – unde totul e un aranjament de la un cap la altul, adică teatru, nu lupte pe bune. Un spectacol care seamănă mult cu luptele pe tipar olimpic, dar şi mai mult cu teatrul. Wrestling-ul american are un public special, foarte mare şi devotat, care umple arenele pentru calitatea aranjamentelor, pentru isteţimea minciunii, nu pentru a afla cine e cel mai bun. Lumea vine la wrestling ca să fie minţită frumos! La fel cum umplem şi noi stadioanele, spre sfîrşitul returului la fotbal, deşi avem destule motive să ştim că sîntem minţiţi.

În universul pariurilor, confruntarea reală e între pariori şi agenţi, pe de o parte, şi dreptcredincioşii „spectacolului sportiv corect”, de cealaltă parte. Dovadă că reportajele – altfel spus dezvăluirile, care tot un gen de cronici sportive sînt – devin mult mai atractive decît cronicile meciurilor jucate pe bune. Minciuna face un public tot atît de motivat la spectacol ca şi publicul adevărului. Dacă legalizarea prostituţiei nu-i posibilă decît în statele unde legile sînt respectate, nu-i departe vremea cînd şi trucarea meciurilor va însemna spectacol, nu minciună. Adică încă o minciună, ca etapă firească a civilizaţiei.

Din ce în ce mai mult public îl preferă pe acela măsluit. Şi îl preferă deoarece cîştigătorul dinainte ştiut rezolvă frustrări sociale şi personale mai bine decît surprizele. La wrestling, tribunele decid cine să cîştige: personajul care îşi joacă cel mai interesant rolul în scenariul spectacolului pe teme sportive. Spectacolul sportiv tradiţional e dublat astfel de acela pe pretexte sportive. Seamănă cu sîngeroasele lupte cu gladiatori, însă nu moare nimeni.

În 1990, mi-a fost dat să văd, la televizor, în Canada, primul show cu lupte regizate conform cu dorinţele unui public de zeci de mii de plătitori. De atunci, mă tot întreb cine trăieşte greşit: eu, tradiţionalul, care aştept ca spectacolul să fie corect, sau americanul, care dă o sută de dolari, ca să fie minţit splendid o seară?

N-am încă un răspuns, în schimb se tot adună şi alte întrebări în jurul celei din 1990. Poate c-a venit vremea să realizăm rolul tot mai decisiv al finanţei în industria spectacolului sportiv. Şi să ne recalibrăm aşteptările. Nu că nu mai e loc de corectitudine, ci în sensul de a aştepta corectitudinea mai ales acolo unde banul nu e totul.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Comentează