Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

De profesie sclav

Cei care ascund adevărurile dure ale fotbalului din estul Europei sînt chiar jucătorii

Sclavia n-a dispărut niciodată. A cunoscut forme care o făceau să semene a stare socială normală şi chiar ţinînd de o fatalitate a evoluţiei, iar în secolul […]

sâmbătă, 11 februarie 2012, 2:27

Cei care ascund adevărurile dure ale fotbalului din estul Europei sînt chiar jucătorii

Sclavia n-a dispărut niciodată. A cunoscut forme care o făceau să semene a stare socială normală şi chiar ţinînd de o fatalitate a evoluţiei, iar în secolul industrializării, graţie unei nesfîrşite ingeniozităţi legislative, multe tipuri de sclavagism sînt nu numai generalizate, ci şi rîvnite. Un articol apărut joi în Gazetă, sub titlul „Sclavi cu crampoane” şi referind la o anchetă în estul Europei a Sindicatului Mondial al Jucătorilor Profesionişti (FIFPRO) m-a stîrnit mai degrabă prin adevărurile pe care le ignoră, decît prin acelea pe care ar părea să le developeze.

Fotbalul mondial nu cunoaşte nici un profesionist provenind din cele mai înstărite medii sociale şi nici măcar din familii cu stare. E meseria la care visează zeci de milioane de tineri lipsiţi de şanse reale la o existenţă decentă. Cea mai nenorocită consecinţă a acestui gen de sclavie cu suficient de multe lozuri cîştigătoare şi care cu acte durează doar nişte ani e că produce, în uriaşa masă a celor care n-au prins marele loz, respectiv o carieră de multe milioane de euro, dolari sau lire, un neant profesional şi adeseori revenirea la sărăcia din care au plecat.

În clasa stăpînilor de sclavi, deşi puţini conştientizează asta, intră şi sindicatele fotbalului. Ele sînt un for unde fotbaliştii vin să se spovedească, la fel ca la biserică, de necazurile lor cu patronii şi de unde, tot ca de la biserică, primesc nădejdi de mai bine în viaţa de apoi. Că această viaţă de apoi începe din clipa în care fotbalistul iese din sediul sindicatului nu e diferenţă semnificativă. Important e doar faptul că sclavul cultivă convingerea că există totuşi cineva care îi apără şi drepturile, nu doar organisme oficiale care îi controlează obligaţiile.

În felul în care a fost conceput chestionarul anchetei, cu un procent de transparenţă care-i deconspiră patronilor pe fotbaliştii pîrîcioşi şi dispuşi la o adică să dezvăluie toate dedesubturile vieţii de sclav cu cîteva mii sau doar cîteva sute de euro lunar, era clar că el va eluda toate adevărurile urîte ale fotbalului din estul Europei. Dovadă că românii, care-s păţiţi în toate tentativele lor de a-şi face lanţul mai suportabil, s-au prins de riscurile unor răspunsuri oneste şi n-au muşcat din momeală.

Explicaţia e una proprie vremurilor pe care le trăim: sclavia e o meserie destul de bună, dacă nu faci caz de istorie şi de toată pălăvrăgeala vieţii de piaţă despre aşa-numitele drepturi ale omului. Pentru drepturile sclavilor nu s-au făcut legi şi nici nu se vor face, întrucît oficial meseria de fotbalist sclav nu există.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Comentează