Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

O specialitate românească

Băieţii care joacă bine numai acasă. La Steaua, fraţii Costea au toate şansele să devină doi Pleşani Un lucru care ar trebui să ne sesizeze e natura ascunsă a punctelor adunate de echipele de la locurile cinci – şase în […]

marți, 23 august 2011, 11:24

Băieţii care joacă bine numai acasă. La Steaua, fraţii Costea au toate şansele să devină doi Pleşani
Un lucru care ar trebui să ne sesizeze e natura ascunsă a punctelor adunate de echipele de la locurile cinci – şase în jos, altfel spus de formaţiile retrogradabile şi cu o bază în localnici: mult mai multe acasă, ca în deplasare.

Dacă vom compara clasamentele noastre cu ale unor campionate foarte puternice, vom observa că, la alţii, jocurile în deplasare îi complexează foarte puţin pe fotbalişti. Cine-i bun acasă e bun şi pe alte terenuri. Marilor echipe, jocurile în deplasare le aduc chiar un plus de motivaţie, datorită condiţiei de definitiv desţăraţi a majorităţii jucătorilor. E cauza care dublează valoarea în sine: străinii echipelor din aceste campionate multinaţionale sînt mai deprinşi cu starea de rătăcitori bine plătiţi, decît cu aceea de fii ai satului, săraci, dar mîndri de sărăcia lor. Casa jucătorilor din campionatele puternice e acolo unde acestora tocmai le merge bine.

Fotbalistul care joacă bine numai acasă e o specialitate sută la sută românească. Sîntem şi rămînem multă vreme nişte fii ai locului. Chiar şi bucureştenilor celebri, la a treia generaţie în pantofi, tot fii ai satului li se spune. Un argument statistic pentru psihologia vulnerabilă a fiilor satului ajunşi fotbalişti cu geamantanul la uşă ni-l dau destrămaţii de la Craiova. Sosiţi cu grămada la Steaua, va trebui – se spune – să treacă un timp, ca să revină, pasămite, în formă. În care formă? Va trebui, de fapt, să treacă exact timpul care va dovedi că n-au în ce formă să-şi revină. Mai ales că la Steaua e grabă mare la rezultate. Alde Costea şi Prepeliţă au gîndire de fii ai satului . La Craiova, problema formei sportive n-a existat de ani buni. Au existat tot felul de alte probleme şi peste toate, banii. Oriunde s-ar duce, retrogradaţii Craiovei nu conving, cum păreau să convingă uneori acasă, fiindcă nu mai sînt acasă. La Steaua şi în Ghencea ar fi cumva mai acasă, dar dacă nici în Ghencea nu vor sta mai mult de cîteva jocuri, e vai de satul lor!.

Băieţii Craiovei,care jucau adesea mai bine acasă decît în deplasare, erau avantajaţi şi de faptul că numărul colegilor care jucau prost oriunde ar fi evoluat era mare. Craiova a retrogradat pentru că avea cîţiva bunişori într-un sat de neterminaţi. Fraţii Costea leagă jocul numai cînd sînt doi şi se pot viteji în Bănie. La Steaua vor fi doi Pleşani. Să dea Dumnezeu să greşesc, dar mi-e teamă că văd şi eu ce vede toată lumea!

Comentarii (34)Adaugă comentariu

Comentează