Tenis, pe înțelesul celor nu foarte înalți

Un profesor de perspectivă, de la Institutul de Arhitectură, era faimos la vremea lui prin felul în care-și începea cursul trăgând pe tabla neagră o linie orizontală „la înălțimea unui om normal, de 1,60 – 1,62 metri”. Profesorul avea 1,60 […]

Un profesor de perspectivă, de la Institutul de Arhitectură, era faimos la vremea lui prin felul în care-și începea cursul trăgând pe tabla neagră o linie orizontală „la înălțimea unui om normal, de 1,60 – 1,62 metri”. Profesorul avea 1,60 m. La înălțimea lui de numai 1,60 m, profesorul ar fi fost să se cheme în trei feluri : scund, mărunt sau – într-o formulare mai politicoasă – nu foarte înalt.

Cele mai multe din adversarele Simonei Halep au și ele înălțimea normală a femeii, dar a femeii care ajunge mare campioană în tenis : Șarapova – 1,88, Venus Williams – 1,85, Victoria Azarenka – 1,83, Wozniacki – 1,79 . ș.a.m.d. Simona are și ea înălțimea normală a femeii din tenis , dar a femeii care, la numai 1,68 m (!!!), e de ani buni competitivă la locurile de top în disputa cu – fie-mi iertat cuvântul – lunganele.

Dacă ar exista și în tenis, ca în sporturile pe categorii de greutate, competiții pe categorii de înălțime, Simona Halep ar fi pe locul întâi până la adânci bătrâneți.

Cum mai toți comentatorii tenisului de la noi sunt înalți, mi-am permis, eu, gazetarul de înălțimea unui om normal, adică 1,70-1,72, să observ câteva corecții de natură geometrică și de fizica mișcării, care ar impune o înțelegere mai prietenoasă a eșecurilor Simonei Halep, mai bine zis a acelor eșecuri în care – chiar după spusa dumisale – „serviciul nu s-a ridicat la parametrii așteptați”. Domnul Cristian Tudor Popescu, comentând la rându-i meciul cu Șarapova, din punctul de vedere al unui gazetar de 1,80 m, observă și dânsul că „serviciul doi a fost moale, previzibil”.

Înainte de a scrie acest articol, am desenat la scara 1/10 pe o planșetă un teren de tenis, imaginând într-o parte o jucătoare de 16,8 cm, iar în cealaltă parte una de 18,8 cm. Adăugând la fiecare înălțimea săriturii la serviciu și lungimea mâinii care aruncă mingea – dar și acestea proporțional cu înălțimea -, am aflat că suprafața din terenul advers pe care poate bubui mingea Șarapova e mai mare cu circa 15-20%  decât aceea pentru Simona. Dacă apelăm și la compunerea forțelor, în cazul mișcărilor la serviciu și a lungimilor în plus pentru Șarapova – la alonje și la întreg trupul lung care asigură tăria loviturii – obținem încă un avantaj procentual de siguranță și putere pentru Șarapova.

Ca să înțelegem și mai bine cum devine chestiunea, să ne imaginăm că Simona Halep n-ar avea 1,68 m, ci doar 1,58. La 1,58 m, atât serviciul unu, cât și doi sunt în mod fatal „moi, previzibile” și cu mult mai multe șanse, când mingea e lovită mai tare, de a ieși în afara terenului. Nu trebuie să fii nici matematician, nici fizician ca să realizezi diferențele la precizie, forță, constanță și, în relație directă cu acestea, la curaj, ambiție și resemnare, într-un sport în care statistica reușitelor și a erorilor spune tot adevărul.

Nici nu e nevoie ca Simona Halep să conștientizeze toate astea, e destul ca necazul să fie cu repetiție la aceleași lungane, ca să i se instaleze în subconștient o grijă vecină cu teama, care-i strică toate constanțele din meciurile normale. Ar trebui, poate, să avem și statistica victoriilor Simonei la zecile sau poate sutele de adversare, abordabile ca înălțime sau pe care, în ciuda înălțimii acestora, le-a învins mereu sau în marea majoritate a întâlnirilor, ca să ne reevaluăm considerațiile la  „înfrângerile de neînțeles” în fața unor adversare cu fibra musculară foarte antrenată și normal de înalte, adică 1,80 – 1,95 m.

Așa stând lucrurile, e vădit că Simona Halep, care e cea mai longevivă pe locurile 2 – 10 în ultima perioadă și nu e încă pe primul loc și-n clasamentul pe puncte al zilei, e oricum campioana absolută în lumea femeilor din tenisul mare normale ca înălțime, 1,68 – 1,80 m.