Sacrificați pentru Republica Socialistă România

Condiția socială, în toate straturile și fundăturile ei, acum, în 2017, a marilor sportivi așa-ziși "amatori", care reprezentau cu mult efect propagandistic și cu un întreg tezaur de medalii și titluri România de dinainte de 1990, la toate competițiile internaționale, dar și a celorlalți performeri, tot "amatori", care activau în prim-planul campionatelor interne, merită o cercetare de durată și de profunzime.

Oricum, mai mult decât politicoasa râcă de o săptămână a unor ziariști.

Ei nu se sacrificau pentru țară. Ei erau sacrificați, fără să realizeze asta, printr-un regim de exceptați de la adevăr, cu unele compensații economice și morale de etapă.

E destul să ne amintim regimul de castă al gimnastelor minore în centrele de la Deva, Baia Mare și Onești – dacă suntem îndeajuns de vârstnici și de sensibili la ce însemna acest sacrificiu sub acoperire legală. Că în multe țări „amatorismul” era tot un fals cu susținere ideologică e altă poveste. Revenind la subiect, să ne amintim ce erau în realitate echipele de fotbal „Universitare” și „Politehnice”. Ca să nu mai vorbim de cele ale Armatei, din București, Tg. Mureș sau Bacău. Erau cluburi profesioniste în toată legea, în sensul că relația jucătorilor cu învățământul superior sau cu milităria era una tot de acoperire. Existând ei într-un climat de exceptați, cât timp erau activi, fotbaliștii cu nume ajungeau curând, cu puține excepții, niște tolerați în structurile economice.

Pensiile de merit și de mândrire patriotică sunt puține și nu întotdeauna compatibile cu biografiile de mari sacrificați pentru gloria socialistă. Nu numai că, în marea lor majoritate, sportivii care țineau, până în 1990 prima pagină în presa de toate rangurile își duc zilele într-o nesfârșită neluare în seamă, dar neavând de fapt nicio profesie, ci doar niște atestări de complezență, pentru studii pe care nu le făcuseră și meserii pe care nu le practicaseră, eșuează sufletește și, în foarte, foarte multe cazuri, și social.

Nu aceștia reclamă o mai mare cinstire de la prezent, și nu fiindcă n-ar avea motive. Fac caz de trecutul lor și de cât le datorează nația mai ales generalii și coloneii de azi ai fotbalului de odinioară, câțiva foști mari campioni cu chemare spre rosturi federale și cu darul relațiilor, altfel spus o secvență din elite și nu neapărat din secvența marilor caractere. Din cauza unui Ilie Năstase, care s-a sacrificat ca umplutură de Partid la alegerile pentru Primăria Capitalei, ca senator de paradă și ca un general onest, adică fără doctorate în științe, nu vedem și pădurea.

Ar fi de ajuns un apel la marii săraci ai marilor vitrine cu medalii de dinainte de 1990 ca să realizăm, din mărturisirile lor, nu numai umilința pe care o îndură, ci și adevărata istorie la zi a lumii sportive care cândva ne-a reprezentat și ale cărei izbânzi le-am trăit de parcă ar fi fost și ale noastre.