Gunoiul de sub preș, scos pe preș

Când o mizerie se învechește și e practicată de toată lumea, ea începe să conteze nu doar ca o normalitate, ci și ca o măsură a binelui

Operațiunea de scoatere a gunoiului de sub preș la vedere are, în felul ei, un gen de logică derivând din niște mizerii mai vechi, care nu mai trebuie ascunse sub preș. Scenariul e mereu același. Mai întâi, și în ciuda unor capete limpezi, mizeria e legalizată. Având de acum acoperirea unei hârtii, porcăria suportă comentarii de toate naturile, însă unele atât de partizane încât, pentru cei deprinși să gândească mai mult cu mintea altora, ea devine o virtute, o ingeniozitate financiară, o chestiune de aplaudat.
Devenind normal ca un jucător să joace turul la o echipă și returul la alta, nu e departe vremea când, printr-o excepție de la excepție, va juca o repriză la o  candidată la titlu, iar în repriza a doua la adversara, care l-a cumpărat în vederea acestei escrocherii cu niște luni sau săptămâni înainte.

Cu gunoiul scos tot mai des de sub preș și având legea de partea lui, se poate scrie azi un îndreptar despre cum poate fi acontat un titlu cu o parte din banii luați pe titlul anterior, otrăvind astfel un întreg campionat. Cum poate fi dezmembrată  o echipă ambițioasă, dar nevoiașă, cumpărându-i periodic jucătorii cei mai buni sau obligându-i să stea pe tușă, cu clauza unui transfer dinainte convenit.
Se spune că atunci când toată lumea zice că ești beat, chiar dacă n-ai băut decât apă, trebuie să te duci să te culci. Acesta e una din zicalele suficienței, din categoria crede și nu cerceta, sacralizată de religie și de resemnare. L-am întrebat pe un gazetar june cum judecă el faptul că perioada de transferuri nu mai e o perioadă, că a devenit tot anul, ca să primesc de la dânsul un răspuns de mare edificat al veacului, care n-are ce discuta cu unul ca mine, depășit de noile reguli ale fotbalului-afacere: Și, care-i problema? Totul e pe bani !

Știu și eu că fotbalul e pe bani, dar prea seamănă cu politicul, cu transferurile de la un partid la altul în Parlament. Deputatul nu-și trădează partidul, cum se consideră îndeobște, el își trădează electoratul, care l-a trimis în acel partid. La fel și fotbalistul, care azi joacă în opoziție și mâine la putere. El trădează un public stabil sufletește, iar banii pentru care trădează nu-s, cum se spune din teșchereaua ingeniosului latifundiar, sunt banii tribunei plătitoare, ai fanilor și ai colegilor de echipă loiali clubului. La urma-urmei, vedeta care viciază ierarhiile campionatului,   lăsându-se cumpărată pe sub mână, face ce-i permite legea. N-ar face-o, dacă n-ar fi posibil. Și nu doar posibil, ci și de aplaudat. Problema – dacă ar fi să-i răspund confratelui care vede în șmecherie un mijloc de progres – e că tot mai mulți inși din media gândesc la fel. Că n-au nicio reacție critică de natură a obliga Federația la normalitate.  Un  portar, învinuit de trădare într-un meci-cheie, refuză să intre în teren în alt meci-cheie. Are omul demnitate!, s-ar zice, când de fapt demn e să probeze, în acest al doilea meci de răscruce, că la primul a fost blamat pe nedrept. Mizeria devine o știre de o zi, deși are toate datele unei maladii urâte, ce reclamă urgent chirurgie.