Cum se distrează fotbaliștii

Medicii spun să nu-ți pui singur un diagnostic, fiindcă e ori mai rău, ori mai puțin rău decât crezi

Beția din avion a câtorva fotbaliști aflați la începutul unei cariere promițătoare i-a scandalizat până și pe niște profesioniști ai paharului. Unii din ei se simt iertați de niște păcate, când le pot arăta cu degetul la alții. La atâta inflamare a moralității publice, m-am întrebat cum se pot distra juniorii și tineretul fotbalului, altfel decât se distrează seniorii. Fotbalul e o lume închisă, dovadă cât de timid e statul român când cercetează umblarea banilor dintr-o parte în alta, până ce – vezi cazul Galați – li se pierd și numărul, și urma. Modelele tinerilor sunt toate din fotbal și numai prin excepție din alte medii.
Tamaș e criticat uneori de club, dar cu blândețe, fiindcă se supără și se simt blamați și ceilalți colegi de distracții din lot și chiar din campionat. Pentru mulți din tinerii care urcă în lumea performanței, Tamaș e un tip haios care știe să se distreze.

Pentru publicul care se indignează la bețiile cunoscute ale unor jucători – întrucât majoritatea chiolhanurilor nu ajung subiecte de presă –  băutura e băutură. Pentru o mare parte din sportivii cu nume din toate sporturile, băutura e distracție. Aici e diferența, la inventarul de distracții al sportivilor. Am vrut să-i iau cândva un interviu unei campioane olimpice la înot, dar antrenoarea mi-a spus că altceva, decât cum e fundul bazinului, fata n-a văzut și nu cunoaște. Ca să venim mai aproape de competițiile lumii noastre, cum ar fi cele de lupte de tot felul cu urmări tragice în oase și creier, e destul să observăm ce rezervată e opinia publică și de media cu viața din afara ringului a campionilor. La cât riscă ei în lupte, băutura nu e un risc, e o soluție.

Întrebarea, în cazul celor patru jucători care au băut cât să se vadă că sunt beți, ar fi : Cum altfel să se distreze, dacă nu cum e tradiția în fotbal?

Medicii spun să nu-ți pui singur un diagnostic, fiindcă e ori mai rău, ori mai puțin rău decât crezi. Dacă am încerca un sondaj de adevăruri privitor la modelele tinerilor din fotbal și la felul de viață pe care-l visează, am avea un diagnostic tragic. Modelul în absolut nu e un om, e o sumă din contract. Fotbalistul admirat și care trebuie imitat în toate este definit prin milioanele pe care le câștigă, prin mașinile și amantele din dotare, prin extravaganțele pe care și le permite. Sigur că nu-i nici corect, nici frumos să-i pomenim pe foștii mari fotbaliști  care au pierdut meciul vieții, acela cu alcoolul, însă nici rău n-ar fi ca măcar juniorii și tineretul să le afle unora povestea.

Sportul e plin de istorii ale succesului, deși ratările sunt mai multe și chiar mai interesante. Se spune că există un singur drum către vârf și o mulțime de drumuri care nu duc nicăieri. Cred că lumea fotbalului nostru le-ar da mai multe șanse tinerilor, dacă lecțiile despre drumurile care nu duc nicăieri ar fi predate, fie și doar la loturile de perspectivă, de cei câțiva mari fotbaliști vârstnici care au și o biografie socială împlinită, care știu să vorbească și să se facă înțeleși și fără „bă”.