Străini, așa, ca noi

Străinii din prima Ligă nu sunt nici mulți, nici puțini, iar numărul lor devine un subiect sensibil numai dacă discuția nu ia în seamă un fapt de răscruce și anume că, în momentul de față, ei nu ar putea fi înlocuiți de la o zi la alta cu fotbaliști români cel puțin la fel de buni.

Străinii din prima Ligă nu sunt nici mulți, nici puțini, iar numărul lor devine un subiect sensibil numai dacă discuția nu ia în seamă un fapt de răscruce și anume că, în momentul de față, ei nu ar putea fi înlocuiți de la o zi la alta cu fotbaliști români cel puțin la fel de buni.

Prin urmare nu contează câți, contează unde s-a ajuns. E adevărat că deschiderea granițelor le-a permis și unor jucători de-ai noștri să evolueze ca străini în alte campionate. Că sunt mult mai puțini decât străinii cu contracte la noi are mai puțină relevanță. Pleacă românul unde îi e mai bine și vine africanul în România pentru că aici îi e mai bine.

Chestiunea e că luăm dintr-un loc unde ce-i de luat se termină curând și o să ne trezim cu nevoia de a schimba regula. Să fie obligatoriu ca în echipele românești să joace cel puțin trei sau cinci români.
La felul în care merg lucrurile, ziua crizei nu pare a fi foarte departe. E destul să se mai transfere câțiva din cei mai buni din jucătorii noii generații din națională sau de la echipele din play-off și ne trezim cu un Gnohere numărul unu în anchetele de sfârșit de an. Faptul că Viitorul are cel mai mic număr de străini și e excepția trebuie să ne alerteze.

Ce face Hagi trebuie să fie regula, nu excepția, iar ce face Steaua trebuie să devină povestea unui eșec anunțat! Când Steaua, prin văitătorul ei de serviciu, se revoltă că a fost obligată de regulament să joace cu un june sub 21 de ani și că de aceea apărarea a fost vulnerabilă, revolta are toate datele unui mare necaz. Cum să te numești mare echipă dacă n-ai câțiva autohtoni tineri în devenire sigură?

Mai e o problemă cu jucătorii de import: cam toți au niște probleme care-i centrifughează din vestul Europei spre Estul încă primitor. Unii sunt terminați înainte de a începe, însă au agenți șmecheri care ni-i vând în regim de armăsari. Șmecherii din afară fac afaceri cu șmecherii din România și așa se explică numărul semnificativ de jucători „care se adaptează greu” sau „nu reușesc să se adapteze”.

Defectul la caracter sau la psihic contează mai puțin sau deloc, dacă marfa are oasele întregi sau aproape întregi. De-a lungul timpului, mai multe echipe au rulat câțiva țicniți sau excentrici cu hârtie de la domnul doctor doar spre amuzamentul tribunelor. Ciudații s-au bucurat de notorietate și din asta ar trebui să realizăm un adevăr de căpătâi: publicul se adună în tribune din simpatie pentru niște jucători, mai puțin pentru toată echipa.

Turcia venea la stadion pentru Hagi deoarece, prin nume, Hagi era și de-al lor. Steaua a avut dintotdeauna jucători români cu o imensă priză la tribune. Alibec nu o să fie niciodată o „legendă” a Stelei pentru că n-o să facă mulți ani purici aici.

În mai toate campionatele puternice ale Europei, din străini se pot alcătui loturi ce concurează ca valoare naționalele. La noi, nu poți face nici o jumătate de lot concurent din străini. Așadar, nu e vorba de discriminare când spunem că-s prea mulți fiindcă sunt mulți, dar mediocri.