Afacerile de familie din fotbal
Devenind fotbalul o afacere mondială, el dezvoltă un vast repertoriu de afaceri de familie

Sunt bune – spune un principiu de căpătâi al Justiției – numai legile care pot fi aplicate. Deși vremurile vin cu tot felul de situații, să le zicem, contra naturii, acestea nu pot fi controlate întotdeauna prin niște legi. Multe din aceste situații sunt la granița dintre moral și imoral, fapt care face și mai improbabilă apariția unor legislații de separație. Devenind fotbalul o afacere mondială, el dezvoltă un vast repertoriu de afaceri de familie care nu suportă și probabil nu vor suporta niciodată o monitorizare. Iată una dintre ele care ar fi să ducă la o clarificare prin lege, dar care va rămâne doar la condiția de subiect cu potențial de scandal.
Mircea Rednic l-a adus pe Ghohere la echipa lui Negoiță, iar mai apoi i l-a vândut lui Becali prin agenția de impresariat a fiicei sale. Contractele de transfer, oricât de amănunțite ar fi ele, n-au cum să controleze și relația tată-fiică, antrenor-nevastă, jucător-unchi, club-naș și așa mai departe. Dacă scriu că Rednic prin dublul agent fiică – tată l-a adus pe fotbalist nu la Dinamo, ci la Negoiță, și nu la Steaua, ci la Becali, cu un al doilea control de la distanță agent – nevastă-antrenor, e pentru că situația are niște clauze nescrise de familie ce influențează puterea de decizie a investitorului.
Nu trebuie să fii misogin ca să realizezi ce rol ar putea să aibă și chiar are femeia în familia ei din fotbal. La Negoiță, e vorba de un singur caz devenit pentru scurt timp motiv de întrebări de tot felul. La Becali – nu la Steaua ! – treburile sunt mai mult decât complicate. O fi făcând Becali echipa, dar oricât de autoritar ar fi dumnealui, interesele de familie ale cuplului antrenor – impresar sunt active dacă nu și presante. Nu pot afirma că sunt și manifeste, însă controlul pe care impresara îl are asupra contractelor și a soțului – antrenor lasă deschisă orice prezumție. Ceva n-are cum să nu fie ! Ezitările și eșecurile din campionat ale Stelei nu sunt în paralel cu nefericitele și nenumăratele transferuri din ultimii doi ani. În politică, atunci când au loc prăbușiri greu de deslușit pe linie logică, e evocată zicala : Caută femeia !
Ancheta de zilele trecute din Gazetă privitoare la câștigurile imposibil de fiscalizat ale negustorilor de fotbaliști n-are cum să fie completă, dacă nu ajunge și la clanurile – familii.