Mircea Lucescu și patriotismul în fotbal

Se spune că Mircea Lucescu nu va mai antrena nicio echipă după ce-și termină treaba la Zenit Leningrad.

Cum știrea vine pe ocolite, s-ar putea să fie doar o prezumție de presă. Când totuși Mircea Lucescu va reveni în țară și se va dărui cu toată ființa familiei și științei de mare colecționar de artă – știință și patimă de rang tot european și pe care puțini i-o cunosc – vom înțelege mai bine relația dintre patriotism și profesionalismul la nivel internațional. Mircea Lucescu este antrenorul român de fotbal știut de mare profesionist de toată lumea mare a fotbalului. Peste hotare s-au mai vânturat și alți tehnicieni de-ai noștri, dar fără profit pentru țară. Cei reveniți de curând acasă după ce au ratat cam tot ce se putea rata la niște formații din lumile a doua și a treia ale fotbalului au reprezentat România într-un chip de care ne puteam lipsi.

Când ești un mediocru în fotbalul din țară dar faci mare caz de simțirea ta patriotică se cheamă oricum – adică populism, trufie de naiv și chiar proastă creștere – nu condiție de patriot. Dacă Patria nu e slujită cu onorabilitate și cu fapte ce dau noi măsuri ale excelenței e slujită rău. De aceea Mircea Lucescu nu e selecționerul de merit al naționalei, fiindcă e o incompatibilitate la statură și statut. Cum să-i ceară meseriașului de clasă continentală probată cum şi ce să facă la echipă niște nimeni de statură profesională județeană ? Nici la limbaj nu e posibil contractul, fiindcă Mircea Lucescu vorbește în termenii performanței înalte, iar federalii și patronii care trag sforile în campionat în jargonul adesea penal al lui dat cu tunul.

Mircea Lucescu a creat un altfel de fotbal și în țară, la Corvinul Hunedoara. Puțin din lumea de azi a fotbalului nostru realizează ce însemnau în vremurile acelea de dictatură a cluburilor militare și milițienești apariția unor echipe z precum Corvinul la Hunedoara și echipa lui Mateianu la Baia Mare. Și e greu de înțeles pentru că tot în epoca aceea erau inventate ploconeli murdare și membri de cooperativă precum echipele din Scornicești sau Moreni. Mircea Lucescu și Mateianu erau răbufniri de demnitate ce nu puteau fi tolerate. Cum să facă Mircea Lucescu azi o națională competitivă într-un fotbal românesc în care numele țării e doar o vorbă de protocol? Deosebirea e la adevăratul contract : Daum are contract cu Federația, Mircea Lucescu a respectat dintotdeauna și pentru totdeauna un contract fără clauze financiare cu demnitatea de neam.

Am inventariat un număr mare de nepotriviri majore cu lumea fotbalului din țară, dacă s-ar fi ivit ideea de a-l aduce pe Lucescu la națională. Iar prima și cea mai dură nepotrivire e chiar la ideea de a-i cere unui Mircea Lucescu să ridice la repezeală și într-un climat ostil un palat reprezentativ din chirpici.