Pe burtă, înainte marș!

Când 50.000 de oameni vin la stadion pentru un meci al naţionalei, aceștia investesc în simțământul colectiv un gen de speranță

Proverbele noastre sunt toate înțelepciuni ale săracilor. Proverbe de voievodate și principate. Imperiile nasc cinisme de stăpâni. Cum ar fi bunăoară și această zicere cezaro-crăiască: E greu să îngenunchezi un popor deprins să se târască.

„Naționala” noastră de fotbal, deprinsă cu târâtul din câteva campanii de calificare în care am așteptat cu umilințele ultimei șanse o victorie cu Insulele Feroe, are cel mai urât început de târâș. După calificările fără glorie ale unor tata Puiu și nenea Piți, calificări chinuite și obligând un public încă răbdător să aștepte calvarul cu sufletul la gură și cu capul plecat, uite că Federația plătește acum cu niște milioane de euro un neica nimeni neamț ca să înceapă campania de calificare la Mondiale cu sfârșitul.

Ca să realizăm mai bine la ce târâș am ajuns cu papa Daum e destul să ne imaginăm că nu am avea în grupă  Armenia, Muntenegru și Kazahstanul, ci Gibraltarul, Andorra și Malta. Toți cei care discută situația penibilă a „naționalei” pierd din vedere esențialul, și anume că în ecuația acestei situații există și un public și că e vorba de un public mare de români jigniți și abuzați la încredere.

Când 50.000 de oameni vin la stadion pentru un meci al „naţionalei”, aceștia investesc în simțământul colectiv un gen de speranță și de încredere care trebuie onorate. Nu de naționalism e vorba, ci de apărarea familiei. Daum suferă și el, dar nu pentru familie, ci pentru contract.

Dacă am putea măsura suferința lui Daum, ea s-ar putea să fie chiar mai mare ca a românimii fotbalului, numai că ea duce în altă direcție și nu conține jignire. Că ne jigneau cu tacticile lor de târâș tata Puiu și nenea Piți, măcar îi puteam înjura și pe înțelesul lor. Cu Daum trebuie să suportăm și o incompatibilitate la înjurături. Nu le înțelege, iar în traducere aduc a laude.

Meciul cu Rusia nu e încă un eșec în fotbal. E proba că Daum a început să învețe niște șmecherii de pe la noi, în sensul că decontează la preț de cinci stele niște chitanțe de cămin pentru nefamiliști. Nu e doar un neisprăvit, cum a dovedit-o în cinci meciuri, dar e și cinic ca tot neamțul care are în spate justiția imperiului, nu șubreda justiție românească.

Nu-i pasă de tot ce-i zice lumea noastră, dar nu-i pasă nemțește. El e multinaționalul angajat să simtă ca românul numai dacă poate. Aici e problema, că spre deosebire de un selecționer român, sensibil și la vocea tribunelor, el e sensibil numai la reacțiile Federației, dar și la ele cu contractul în față. Un contract în care târâșul pe burtă se cheamă tot niște milioane de euro venind de la o federație care nu poate fi îngenuncheată.