E viață grea în pluton!
De la play-off la play-jale este o cale atât de scurtă

Dinamo descoperă, cu fiecare meci în care joacă doar fotbal cu niște echipe care și ele joacă doar fotbal, ce grea e viața fără câțiva acționari care mai știu și alte jocuri. Fără alde Badea, Borcea, Turcu sau Nețoiu, persoane cu mijloace de toate calibrele și relații în lumile superioare sau de subteran ale campionatului, viitorul e și mai cenușiu ca prezentul.
Dinamo nu e furată de arbitri, cum le place și le convine antrenorului, patronului și tot mai puținilor lor prieteni la victorii și la împărțirea tainului să se vaite, Dinamo nu mai contează ca mare putere. Are stadion, are un public încă mare și motivat sufletește, are și ceva bază la buzunar, dar nu mai contează în ecuațiile dure ale campionatului.
Altfel spus, afacerea-fotbal cu Dinamo campioană ar fi și mai aiurea decât a fost cu Astra. Cheia declinului e la garanțiile de continuitate. Steaua nu trebuie să cumpere arbitraje. Arbitrii se întrec în servicii la întâmpinare, la o luare în seamă binevoitoare de către completul de puternici ai Stelei. E destul ca Steaua să nu se supere pe arbitri. Cu Dinamo, interesele de toate naturile în prezent sunt tot mai mici, iar viitorul nu anunță nici el un Dinamo atotputernic.
Chiar și dicționarul reproșurilor și al plângerilor de după fiecare meci pierdut cu niște arbitri în coastă e, la Dinamo, același ca la echipele resemnate să fie fluierate la pierdere. Dintre toți oficialii fotbalului nostru, arbitrii sunt cei mai sensibili la mersul viitorului. Pentru întreg valul de arbitri ai momentului, dacă Steaua nu e, nimic nu e! Steaua nu trebuie ajutată.
E suficient să nu fie deranjată cu niște decizii exagerat de corecte. Dinamo, nici dacă s-ar bate cu șanse reale pentru titlu, nu va fi arbitrată fără reproș. Există, în arbitraj, un așa-numit procent acceptabil de eroare, umanul din eroare, care e și o chestiune de substrat afectiv. E în natura individului să-i admire pe cei puternici și să se țină la distanță de cei care cad. Oricât de tare s-ar inflama tribunele lui Dinamo la un fluierat anapoda, arbitrul tot chemările sale sufletești le aude. Arbitrii n-au nimic cu Dinamo, iar acest fapt explică totul, că n-au nimic, că nu mai au nimic și că nu cred că vor mai avea prea curând ceva cu Dinamo.
Și nu fără un motiv, cât timp patronul va avea el ceva cu arbitrii. În fotbalul-afacere e funcțional același principiu ca în finanțe: micile datorii trebuie plătite fără prea multe discuții, dar cele mari se discută. La Dinamo, oricât de mari ar părea acum datoriile de toate felurile ale clubului, ele sunt mici, tot mai mici. Comparabile cu ale altor formații de pluton.