Comerțul cu aur ieftin

La cât de mulți rebutați exportă fotbalul internațional în campionatul nostru, chestiunea se arată a fi una de sistem

Clasamentul celor mai slabe achiziții din sezonul de transferuri încă neîncheiat, așa cum l-au punctat cititorii Gazetei, cu Mutu pe primul loc și cu alde Gebhart, Bartalsstovu și Bawab certificându-i meritele de ratat de elită, ne obligă la o întrebare: cum oare de reușesc să se înșele pe o căruță de bani niște clarvăzători de rang ai campionatului, într-o afacere în care un public foarte mare vede adevărul și gratis?

Trei sunt răspunsurile care ne vin mai întâi în minte, deși foarte probabil că al patrulea ar fi cel ce nu mai trebuie căutat, fiindcă e la vedere. Ori clarvăzătorii ăștia ar trebui să-și schimbe ochelarii, ori câștigă banii prea ușor, ca să mai pună preț pe ei, ori pur și simplu le place să fie prostiți. Al patrulea răspuns îl avem în casta samsarilor anonimi, care cumpără și vând fotbaliști fără valoare cu complicitatea unor tehnicieni sau țuțări din anturajul patronilor.
E de ajuns să le citești cu mintea limpede parcursul profesional al acestor jucători terminați încă înainte de a fi începuți, ca să vezi lucrul ce-i definește: ei n-au evoluat la nu știu care formații cu nume, cum îi prezintă samsarii, ci au fost dați afară de la acestea. Ei au ajuns la niște cluburi mari cam în același chip în care au fost aduși și-n România, cu participarea interesată a unui lanț de intermediari veroși.
Procedura se simplă: omul cu bani e vulnerabil la cele mai libidinoase laude. I se strecoară în echipă un Nimeni, dar nu oricum, ci lăsându-i plăcerea să creadă că e de fapt decizia sa. Cu Mutu treburile sunt și mai limpezi: Mutu n-are cum să mai păcălească niște mii sau zeci de mii de spectatori, dar pe un investitor vanitos, mândru că-l are pe Mutu la club, de parcă el l-ar fi inventat, da! Vanitoșii au ceva din îndărătnicia jucătorului de poker care pierde totul pe o carte numai ca să le arate celor de la masă cât de mult e în stare el să și piardă.
Cine cumpără pe vorbe mieroase aur ieftin știe că de fapt a cumpărat alamă vopsită, dar e prea fudul să recunoască. Într-o afacere de acest gen, cu jucători care „nu confirmă”, problema e la cumpărători. Ar fi de ajuns ca să aflăm povestea de dedesubt a unui transfer din clasamentul „achizițiilor slabe ” – cum cu prudență le definește Gazeta, ca să realizăm cuprinderea reală a fenomenului.
Când ai cu ce să întocmești un astfel de clasament al risipei, atunci chiar despre un fenomen e vorba. Unul în care Liga împreună cu Fiscul, dacă ar avea motive să caute, ar avea și ce găsi.