Problema nu e dacă, problema e cînd

Scandalul global al turneelor de tenis trucate prin relație cu casele de pariuri era previzibil

Tenisul nu-i singurul sport în care totul e de vînzare. Mai greu e să vorbești astăzi de un sport în care rezultatele sînt sută la sută cinstite și controlabile. Cineva era de părere, cu un cinism nu tocmai nejustificat, că în politică ar trebui procedat cu arestarea tuturor politicienilor, iar celor găsiți fără nici o vină să li se dea drumul sub supraveghere judiciară. În boxul profesionist, de pildă, s-ar impune un astfel de filtraj al rezultatelor și nu s-ar mira nimeni.

La cîți bani albi, negri și căcănii sînt rulați în toate felurile în rețeaua de turnee internaționale de tenis, multe reguli încep să devină excepții. Problema, de foarte multă vreme, nu era dacă au existat și meciuri trucate în cauza pariurilor, problema era cînd trebuia atacat fenomenul. Iar ca să nu ieșim din sfera politicii, fiindcă și investițiile în sport tot o politică sînt, problema ținea tot de o voință.

Dacă scandalul la nivelul de sus al tenisului s-a declanșat abia acum, e logic să căutăm pricinile tot acolo: ori mahării internaționali s-au săturat să le fie fraudate masiv cîștigurile de către hoții de toată starea din rețelele de pariuri, ori adjuncții federațiilor de toată mîna s-au supărat fiindcă – întocmai ca la FIFA – șefii nu le mai lăsau și lor destul de tranzacţionat la pariuri, ori niște jucători s-au enervat că nu sînt și ei solicitați să vîndă meciuri. La fel ca în fizica atomică, ce-i prea mult unde nu trebuie face masă critică și explodează.

Reversul medaliei e că scandalul se va stinge foarte probabil curînd și nu va duce la marii profitori. Vor fi sacrificați, pentru foamea de subiecte a media, cîțiva jucători de ranguri inferioare, nu mari nume. Ca și în fotbal, unde se face caz din cînd în cînd de niște amărîți din ligile inferioare. Sînt prea mulți bani băgați în cele două afaceri planetare – tenisul de cîmp și mafia pariurilor – ca să nu se ajungă la un acord discret și de durată între părți. Cum și între cine și cine nu vom ști niciodată.

Iar ce-i mai ciudat în toată povestea asta e că și de-ar vrea unii jucători să se spovedească poporului, tenisul e un sport unde statistica permite un infinit de interpretări. Pur și simplu, e foarte greu să dovedești că joci prost și la eșec la comandă. E nevoie să confirme toate astea și partenerul, antrenorul, medicul, federația și așa mai departe. Cînd ești un sportiv mediocru, nu-i o surpriză să pierzi la cineva și mai mediocru, iar dacă ești un superdotat, iarăși nu-i o surpriză cînd pierzi la un seminimeni. Erorile genialilor sînt de obicei un subiect și mai agreat de toată lumea decît nesfîrșitele lor serii de turnee cîștigate. Serena Williams e jucătoarea care a reușit să piardă de regulă  tot atît de convingător ca în multele săptămîni în care se știa sigur că va cîștiga.