Știm cine este, dar nu știm cum este
Răzvan Burleanu s-a ilustrat pînă acum doar prin nişte adînci tăceri

Din ce se scrie în enciclopedii, Răzvan Burleanu ar avea legitimitatea unei funcții în FRF. Cum ar fi bunăoară aceea de consilier al unui șef cu autoritate de șef. Un consilier nu e obligat să-și probeze competențele în afara cabinetului șefului. Politicul e plin de consilieri și consilierițe, dar pînă azi n-am aflat din nici un partid și de la nici un om politic în ce chip a fost el sfetnicit de aceștia.
După ce a fost uns staroste la FRF, la o vîrstă cînd nici de consilier n-avea cum să fie bun, fiindcă nu se potrivea la experiență de viață și profesională cu rostul, domnul Burleanu ar fi trebuit să-și facă simțită funcția și în afara Federației. Să știe adică și poporul fotbalului cum e persoana, cum gîndește treburile atît de complicate ale momentului competițional, cum se exprimă și cum se face ascultat. Măcar atît, pentru că pînă la simpatie și respect e un drum lung.
Eu, unul, și foarte probabil mulți alții ca mine, aș vrea să știu cum muncește domnul Burleanu la FRF, care e orarul său și de ce are acest orar și nu altul. Oricît de bine ar funcționa democrația la FRF, tot despre o piramidă a funcțiilor e vorba. La cît de temeinic tace șeful Burleanu, impresia pe care mi-o produce Federația e aceea a unei piramide fără vîrf, căreia nu-i mai lipsește decît mijlocul și baza, ca să se poată chema piramidă.
Mi s-ar putea răspunde că Burleanu e genul de om care tace și face. La cît bănet se cîștigă în funcțiile de tăcut din FRF, ar trebui ca tăcerea asta să fie onorată prin niște făcute majore. Baza și mijlocul piramidei nu sînt însă la organigrama FRF, ci în starea generală a fotbalului. Se tace vajnic la Ligă, se tace adînc la Federație, subșefii celor două instituții s-au ascuns și ei în spatele muțeniei șefilor și fiindcă se tace cu lunile și cu anul, lumea începe să creadă că așa trebuie să fie un fotbal bine administrat, unul muncit muțește.
Mircea Sandu avea vulnerabilitățile lui, dar măcar avea verb. Cu cele zise de el, ori de cîte ori se impunea o lămurire de la vîrf, îți puteai face o opinie, pro sau contra. Avea Mircea Sandu această calitate de șef, că nu crea indiferență la nimic din ce vorbea cu public. Domnului Răzvan Burleanu i-a reușit cea mai mare nereușită într-o funcție de căpătîi a sportului numărul unu: indiferența la funcție. Un sondaj la publicul mare al fotbalului ar arăta că două treimi din acest public nu știe cine-i Burleanu, iar ultima treime nu așteaptă nimic de la dînsul.
E posibil să fiu greșit în tot ce scriu acum despre felul în care nu există ca autoritate în fotbal domnul Burleanu, dar și așa ar trebui să știu cît de mult și cum greșesc. Nu poți fi însă corect cu o atît de mare absență publică într-o funcție care n-ar exista fără un public mare. Domnul Burleanu ar mai avea și timp. și ocaziile pentru niște ieșiri de referință. Altfel, vom tot plusa la indiferență pînă ce o va resimți și el și va fi obligat să iasă cu o opinie de șef. Dacă își va fi format una.