Toate motivele ca să nu mai mergi la stadion
Steaua nu mai are nici un jucător care să înflăcăreze tribunele ca odinioară Lăcătuș ori Hagi

Medicii spun că întîi îmbătrînesc și ne mor motivațiile. Ne întrebăm tot mai des ce rost are să continuăm unele treburi, care pînă nu de mult păreau nu doar importante, ci vitale, și gata. Nu mai sîntem ce eram. Fotbalul e o pasiune, iar pasiunea e o dependență. Una stimabilă, dar dependență, ca și colecționatul sau sexul. La meciul de acasă, de pe Arena Națională, al FCSB-ului cu Chiajna, în tribune au fost cam 2.000 de spectatori. Tot atîția antrenori, adică 2.000, au absolvit școala de antrenori a Federației în ultimii zece ani. Nebună coincidență!
În acești ultimi zece ani, Steaua a avut o medie de spectatori cu mult peste ale celorlalte echipe din campionat, iar la unele meciuri, chiar și cu formații de calibrul Concordiei, mai mulți spectatori cît toate celelalte echipe laolaltă. Probleme a avut Steaua mereu, dar și spectatori. Se poate afirma că și problemele Stelei îi motivau pe iubitorii de Steaua să meargă la stadion. O dovadă în acest sens e consecvența tribunei de contestatari ai lui Becali. Negația e la ceva ce există, nu la nimic. Absența adversarilor lui Becali, la ultimele partidei ale Stelei, semnifică mai mult ca absența susținătorilor tradiționali. Cînd îți mor și dușmanii, nu mai însemni nimic pentru nimeni!
Școala de antrenori a Federației a produs 2.000 de licențiați, dar Steaua nu are antrenor. Are, e drept, o bancă a antrenorilor plină, dar antrenor n-are. Poate să-l aducă Steaua și pe Mourinho, că tot Rădoi decide. Rădoi, adică Becali. Că au obosit motivațiile tribunelor, se întîmplă, dar că au dispărut motivațiile jucătorilor, asta e grav. E cauza cauzelor. Odinioară, tribunele se umpleau pentru niște jucători. Ca la teatru, unde lumea vine pentru cîțiva actori. În momentul de față, Steaua nu are nici un jucător care să motiveze tribunele ca odinioară Lăcătuș ori Hagi. Imigranții din lotul Stelei sînt tot atît de puțin agreați de tribune ca și noul nume al echipei. Trebuie să fii diliu de tot ca să urli : Hai FCSB-ule!
Un antrenor, care prin personalitatea sa ar estompa vanitățile de factotum ale patronului, poate că ar reuși din FCSB o echipă cu public. Dar un antrenor străin mare nu vine să se compromită într-un campionat mic, iar din cei 2.000 de absolvenți ai faimoșilor creatori de antrenori Rădulescu și Apolzan nici unul nu e cu adevărat mare. Dovadă că, plecînd cu o glorie cam grăbită de la Steaua, au eșuat la echipe și mai modeste. Nici unul din 2.000 ! Situația nu-i doar de sancționat, e pur și simplu penală. E ca și cum Steaua ar fi rulat în zece ani 2.000 de jucători, ca să ajungă aici, să joace cu tribunele goale.
Motivațiile publicului ajung într-un punct critic în care ar trebui resuscitate. Medicul care mi-a vorbit despre oboseala și moartea motivațiilor mi-a spus că există soluții. Cea mai păguboasă soluție în cazul Stelei ar fi să acuze publicul de trădare. Or publicul nu trădează, publicul zice mulțumesc și adio! Tot ce mai poate spera Steaua nu e revenirea unui public, ci construcția altuia, cu alte dorinți și motivații.