De ce chinezii nu-s nemți

Chinezii nu-s la fel de buni ca nemții, deși, la cîte campionate regionale ar putea inventa, ar trebui să ajungă spaima fotbalului german

De ce China nu dă mari jucători, iar cei care reușesc un transfer onorabil în Europa pot fi numărați doar cu zecile, e un mister. Statistica din tenisul de masă sau din alte cîteva sporturi, unde chinezii fac legea, nu funcționează și în fotbal. Cel mai la îndemînă răspuns, privitor la mediocritatea fotbalului chinez, ar părea să trimită la genă, în sensul că – așa cum ar zice Cristi Tănase – nu le au, dom’le, cu fotbalul ! Dar dacă realizăm, fie și în parte, rațiunile transferului lui Tănase în China, putem gîndi că de aceea nu devin chinezii mari fotbaliști, fiindcă nu importă nemți, fiindcă dau o căruță de bani pe Tănase și pe alții ca el. De la noi au plecat în fotbalul chinez numai jucători terminați sau  care nu mai aveau loc în fotbalul de 10.000 de euro pe lună, iar singura soluție la care puteau spera era un fotbal de 50.000 de euro pe lună.

În fine, o altă explicație ar fi că, la o populație unde miliardul e legea, milioanele au alt înțeles. Milionul de euro chinez e mult mai mic decît cel din România.  Cum însă nu s-a întrebat încă nimeni de ce unele nații au fotbal mare, iar altele nu, e nevoie ca mai întîi să facă rating întrebarea, ca să putem întrevedea o cauză. E posibil – și de aici începe nebunia – să știm de fapt cauza, dar să ne facem că n-o vedem: românii preferă de la o vreme China deoarece nu mai sînt locuri libere în Emirate, iar în statele mici din America Centrală nici atît. Cristi Tănase se duce în China nu după fotbal, ci după bani. El nu tînjește la prima pagină a cotidienelor de sport din China și nu pentru că n-ar cunoaște chineza. În definitiv, nici cu limba română n-a prea avut el treabă și uite că s-a descurcat. Așa stînd lucrurile, ne apropiem de cauza cauzelor: nu trebuie să fii neamț ca să speri la un fotbal mare, e destul să faci ce face neamțul, indiferent de suma din contract. Nu să iubești mai mult fotbalul decît banii, dar măcar să-l iubești cît iubești și banii.

În Europa, filarmonicele sînt pline de muzicieni chinezi, magazinele de lux sînt pline de bogătași chinezi, turismul mai mult decît profitabil nu-i de conceput fără chinezi, cartierele chinezești sînt la fel de multe ca restaurantele, iar dacă romancierii nemți n-ar mai avea chef de scris, China îi poate livra Germaniei, de pe o zi pe alta, 7-8 milioane de romancieri, plus o primă de 1 milion de poeți. Concluzia: nu-i tocmai rău că fotbalul chinez bate pasul pe loc, altfel ar trebui să-l mai vedem cîțiva ani pe Cristi Tănase cum doarme-n ghete pe teren la noi și mai și sforăie drăguțul de el.