Mi-e groază de meciul cu Feroe!
Cum să joace convingător naționala cu un antrenor ajuns la un capăt de drum?

Discutînd cu un cardiolog despre un caz spitalicesc foarte interesant, ca subiect de nuvelă sau chiar de roman, acesta m-a temperat, ca tot omul care trebuie să suporte o naivitate. Domnule, mi-a zis, cînd e vorba de boli, tot ce-i foarte, foarte interesant e mai bine să li se întîmple altora!
Meciul cu Irlanda de Nord mi s-a părut mai mult decît interesant. Mi s-a părut insuportabil de interesant. Mi s-a părut atît de interesant că puteai face infarct și din căscat. Din care pricină și luînd în seamă faptul că Raț a fost afurisit fiindcă s-a tratat cu miracole sîrbești, și nu la Prislop cu soluția creștin democrată Arsenie Boca, m-am întrebat cum ar gîndi oare situația naționalei lor de fotbal alții.
Nemții să zicem, dacă antrenorul Germaniei lor ar fi tot un general ori poate un mareșal – nu contează din ce armă, de manutanță sau de birou -, unul care, ca și al nostru, n-a antrenat niciodată o echipă din campionat și care, hotărît să facă o strategie din evlavie și puncte direct de la Sfîntul Munte, ar mobiliza nu un lot de gladiatori ai balonului rotund, ci unul de popi, cu chemare și în picior, nu numai în sutană.
Astfel, mutînd situația asta din cale afară de interesantă de la noi la alții, ne putem imagina cum ar reacționa tribunele teutone, dacă, presat de timp și de rezultat, preaînaltul gradat al fotbalului militarizat ar purcede, pe marginea terenului, adică acolo unde toți antrenorii fac ca toți dracii, de la închinăciuni la anateme și și-ar trimite echipa în atac cu ochii nu spre poarta adversarului, ci spre Înaltul Cerului?
Multe alte bizarerii ne-am putea imagina dacă ar fi vorba de alții. Numai că noi sîntem noi, nu alții, noi așteptăm, pupînd iconița pînă ce-o albim, mortalul meci cu Feroe. Cu formația aia de semiamatori, care urcă și tot urcă în clasamentul grupei, de te ia groaza. Noi, românii, trebuie să luăm încă o dată absurdul ca pe o fatalitate. Cu ce să înlocuim un antrenor care nu-i bun de nimic nici măcar la arabi dacă nu cu altul care n-a riscat niciodată nimic cu o echipă din campionat?
Absurdul are acest atu, că te face să te crezi prost dacă gîndești corect. E ca o boală, pe care ar fi preferabil să și-o trateze alții, duce la o stare mai rea ca boala. Duce la resemnare. Cum să joace convingător naționala cu un antrenor ajuns la un capăt de drum?
Cu un domn căpătuit, care și dacă bate tot, mai sus de general n-are cum să urce? Hai să privim adevărul în față: poți spera ceva de la un om care mai are și el ce spera de la carieră, dar nu de la unul care a obținut chiar mai mult decît și-a dorit. Aici am ajuns, cu un fotbal intern de toată jalea, să avem nu doar un puhoi de antrenori care scapă echipele primei ligi de la retrogradare, ci și cu un selecționer care îl scapă pe cel de dinainte de la încă o rușinoasă ratare de merit.