Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Cum devii spectator profesionist?

Echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de aur la recentele Campionate Europene, dar știrea a interesat mai puțin ca nu știu care transfer ratat de Steaua

Permalink to Cum devii spectator profesionist?
sâmbătă, 13 iunie 2015, 12:37

Cîndva, deși, ca și astăzi, nu știam care-i deosebirea dintre spadă și sabie, mă simțeam părtaș la marile performanțe ale sportivilor noștri, mă simțeam oarecum răzbunat de aceștia pentru toate interdicțiile și frustrările pe care le trăiam. Numeam starea asta mîndrie, dar mai potrivit ar fi fost cuvîntul răzbunare. Cineva dărîma un zid, cineva colinda planeta și se bucura de plăcerile lumii libere în contul meu. Reprezentau ei, campionii, România – așa spuneam toți -, însă sentimentul că eram reprezentați și fiecare în parte era mai durabil.

Nu-i mai puțin adevărat că toate ziarele, care aveau un rol mai însemnat ca televiziunea națională, veneau cu atîtea informații și înainte de competiții, și în timpul lor, și după încît te simțeai obligat la un gen aparte de participare sufletească: nu știai ce-i spada și prin ce se deosebește un campionat mondial ori european de unul de sabie, dar în sinea ta te socoteai suficient de știutor ca să trăiești momente de bucurie și chiar de mare entuziasm. Mai mult, țineam minte multă vreme numele unor medaliați fără să le rețin chipurile. Mă socoteam tot atît de calificat ca spectator ca francezii ori americanii ce umpleau tribunele marilor competiții. Iar în ce privea tenisul jucat de Țiriac și de Năstase mă socoteam un spectator profesionist, un expert de cartier.

Astăzi, la marea majoritate a sporturilor care odinioară ne plasau între națiunile de podium, spectatori profesioniști se pot chema doar alții, din alte țări, cu alte motivații și într-un climat de continuitate. Handbalul nostru feminin mai face încă tribune pline, dar și acestea mici, tribune pentru un număr restrîns de pătimași, de cunoscători. Iar cuvîntul cunoscător e cît se poate de oportun. Ca să participi, cu sentimente profesioniste, la un campionat de snooker trebuie să joci meciurile cu mintea, dimpreună cu cei doi campioni de sub lumina reflectoarelor. Marile cluburi de fani ai fotbalului asta sînt, grupări de spectatori profesioniști, de oameni care fac din dragostea pentru o echipă o realizare sufletească majoră și pentru o viață. Era normal să apară și acest public de mare dedicație, deoarece sportul a devenit o îndeletnicire de mare profesionalism.

Sporturile se trec o dată cu timpul. Cine mai practică azi luptele libere și luptele greco-romane, care ne aduceau mereu medalii ? Nu numai sportivii înving,  ci și sporturile. Fotbalul a învins în toată lumea, iar printre înfrînții de elită ai fotbalului trebuie, din păcate, să numărăm o mulțime de discipline sportive ce păreau vecine cu veșnicia.

Și atunci, cum devii un spectator profesionist ? Răspunsul nu mai e unul valabil pentru masele largi. Pasiunea pentru un sport a devenit o chestiune strict personală, iar dacă insiști s-o explici, îi strici tot misterul. Treci drept snob sau, și mai rău, drept țicnit. E unul din ăla – zice lumea – care stă singur, singurel și fericit într-o tribună goală la un concurs de spadă!

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Cosmin (1 comentarii)  •  13 iunie 2015, 19:45

Nea Tudore, detalile conteaza…daca imi arati poza cu galeria lui Dinamo si dai ca exemplu tranferuri ratate ale stelei??? chiar si in contextul de mai sus, deci cum spuneam, DETALILE COTEAZA…

Omul Negru (1 comentarii)  •  14 iunie 2015, 0:13

Doar natiunile mici se mandresc cu performantele din sport si sunt recunoscute pentru asta. SUA, CHINA, RUSIA, GERMANIA, tari prezente in toate fazele finale ale oricarui sport, nu sunt recunoscute pentru asta. Sunt recunoscute pentru cultura, economie, inventii, contributia intr-un fel sau altul la imbunatatirea vietii pe pamant. In schimb, de Romania se leaga doar Hagi, Nadia, Dracula. Totusi ceva mai bine decat tarile despre care stim ca oamenii de acolo se roaga si cred in ceva, nimic mai mult.

Comentează