Cînd nu contează cîştigătorul, ci numai învinşii

Am vorbit nepermis de puţin despre Florentina Marincu, „bronzul” de la săritura în lungime. Şi despre adversara ei, Alina Rotaru

Florentina Marincu, medaliata noastră cu bronz, la recentele Campionate Europene de atletism de la Praga, spune că succesul său la […]

Am vorbit nepermis de puţin despre Florentina Marincu, „bronzul” de la săritura în lungime. Şi despre adversara ei, Alina Rotaru

Florentina Marincu, medaliata noastră cu bronz, la recentele Campionate Europene de atletism de la Praga, spune că succesul său la săritura în lungime a fost dublat de unul la fel de preţios, de victoria asupra Alinei Rotaru. Cu 6,79 m. Florentina s-a clasat pe locul al treilea, în vreme ce Alina, cu 6,74, a fost a patra. Declaraţia, care la o primă citire intrigă şi ne tulbură instinctul patriotic, în sensul că nu-i frumos ca o româncă să se bucure de eşecul altei românce, dezvăluie de fapt o stare de succes în creştere în atletismul autohton, comparabil cu starea care a făcut-o campioană olimpică pe Viorica Viscopoleanu, iar după aceea, sau mai bine zis în consecinţa glorioasei performanţe, au venit şi fabuloasele recorduri de peste 7 metri ale Anişoarei Cuşmir.

E important cu cine te întreci ” la intern”, dacă aspiri la marea performanţă pe plan internaţional. Alina Rotaru a fost mai mereu prima „la intern”, de unde şi jubilaţia Florentinei Marincu la Praga. E şi mai important să te poţi întrece în ţară cu un adversar de rang. Să nu fii singurul, să nu te întreci doar cu tine. În atletismul nostru feminin, acest tip de parteneriat în mari ambiţii a fost foarte productiv. Acolo unde a apărut o atletă de nivel mondial, a apărut şi a doua. La săritura în înălţime, bunăoară. Sau la alergările pe distanţe medii şi lungi. Reversul medaliei e că în probele cu un unic mare talent, acesta s-a consumat într-un gen de solitudine respectuoasă. Legendele trebuie să beneficieze de mari învinşi.

În ce mă priveşte, le cinstesc pe amîndouă fetele, pe Florentina şi pe Alina, ca pe dublu cîştigătoare ale medaliilor de bronz. Medalia a încununat întrecerea dintre ele, nu bătălia pentru aur! Ca să realizăm în toate frumuseţile ei sufleteşti această rîvnă românească pentru un loc pe podium e destul să ne imaginăm cum ar fi fost dacă Florentina şi Alina luau aurul şi argintul. Şi e drept să ne imaginăm şi o astfel de situaţie întrucît amîndouă au dotarea pentru primele locuri în competiţiile continentale şi mondiale viitoare.

Regretul care mă încearcă e că trebuie să observ eu această fascinantă poveste a unei medalii europene, că Ministerul Sportului nu face din politica dublului performer una de referinţă. Ca să nu mai vorbim de absenţa unei politici ferme a succesului. Dovadă şi jenanta lipsă de reacţie la revenirea românilor de la Praga.