Ştirile săracilor

N-aş putea spune de ce mă atrag ştirile din ligile inferioare. De fapt, aş putea, dar ştiu că nu interesează pe nimeni nici motivele, nici concluziile.

La echipele care evoluează mai jos de liga a doua, citesc cu savori caragialiene […]

N-aş putea spune de ce mă atrag ştirile din ligile inferioare. De fapt, aş putea, dar ştiu că nu interesează pe nimeni nici motivele, nici concluziile.

La echipele care evoluează mai jos de liga a doua, citesc cu savori caragialiene numele acestora – multe aiuritoare, multe de-a dreptul comice. Cea mai mare plăcere mi-o asigură însă numele de familie al unor jucători. Cînd simţim că nu mai încăpem în piele de mîndria de a ne chema români, onomastica fotbalului de jos ne mai dezumflă, ne obligă să rămînem în pielea noastră cea de toate zilele. Uneori, mă apucă, aşa, o ţicneală vag artistică şi alcătuiesc nişte loturi naţionale cu cele mai stranii nume, în ideea că într-o bună zi aceşti jucători cu genealogii obscure ar fi chemaţi să joace pentru România.

Alte ştiri, care-s şi cele mai semnificative, privesc dispariţia unor formaţii în plin campionat. Spun semnificative în ideea că dezastrul din Liga a doua nu pare a preocupa pe nimeni. Toată lumea e ocupată cu dezastrul din prima ligă. Recent, de la Buzău ne vine vestea că jucătorii refuză să intre în teren la meciul cu Dorohoi fiindcă din contractele pe ultimele luni au primit doar cîte 500 de lei noi. Nici nu termin de citit şi de înţeles ce-ar însemna pentru un fotbalist un tain de asistat social că imediat clubul ne asigură că totul e în regulă, că lucrurile se rezolvă curînd şi că marea confruntare cu Dorohoiul va avea loc. Asta, bineînţeles, dacă nu cumva fac grevă moldovenii, din aceleaşi pricini salariale ca buzoienii.

O anecdotă veche despre comuniştii din ilegalitate spune că aceştia se ascundeau, deşi nu-i căuta nimeni. În tot fotbalul nostru, se ascund sub covor gunoaiele, deşi nici cantitatea şi nici mirosul nu mai sînt nişte secrete. Dacă fiscul n-ar avea atîta de tras cu marii bandiţi din marea administraţie şi ar coborî în hîrtiile şi în înţelegerile de toate naturile din fotbalul de sub Liga întîi, am avea cu adevărat un spectacol republican. Un fel de Daciadă pe dos: cine stă cel mai prost cu banii, cine cîrpeşte realitatea cel mai ingenios, cine se ascunde deşi nu-l caută nimeni, cine şi cît fură şi păcăleşte statul în spatele unor echipe care nu vor decît să aibă ce mînca.

Cred că media ar avea subiecte din lumea săracilor la fel de senzaţionale ca acelea din a bogaţilor. E destul să se lege un fir, fiindcă plasa se ţese de la sine. Mai mult, eu gîndesc că povestea unui fotbalist care-şi rupe picioarele pentru o pîine şi aia amară e mult mai şocantă decît golăniile unui Tamaş sau curvele lui Mutu.