Scandalul GALA BUTE fără Bute

Boxul a fost subiectul, politicul a fost predicatul

Faptul că mă întreb de ce nimeni nu întreabă de Lucian Bute în uriaşul scandal ce-i poartă şi-i necinsteşte numele, mă face să mă simt un paria. Un ins în afara logicii […]

Boxul a fost subiectul, politicul a fost predicatul

Faptul că mă întreb de ce nimeni nu întreabă de Lucian Bute în uriaşul scandal ce-i poartă şi-i necinsteşte numele, mă face să mă simt un paria. Un ins în afara logicii elementare. Ca şi cum toată lumea, dar absolut toată lumea ştie de ce Bute nu trebuie deranjat în nici un fel cu jaful instituţionalizat prin numele său şi numai eu nu realizez schepsisul. Marele schepsis juridic, emoţional, sportiv şi profund naţional prin care campionul e scos din ecuaţie

Adevărul e că porcăria trebuia să se cheme Gala Udrea. Asta îi mai lipsea lui Bute, care şi-a făcut treaba aşa cum s-a convenit. A fost prezent în rolul de protocol popular cu care boxul profesionist îşi construieşte publicul planetar. A fost un actor ca atîţia alţii. Lumea nu se mai întreabă de foarte multă vreme care-s aranjamentele acestor comedii cu învingătorul dinainte ştiut.
Bute a fost subiectul, iar Elena Udrea predicatul. Ar fi exagerat să spunem că Bute a fost victimă sau perdant. În boxul profesionist, nu contează dacă învingi sau pierzi meciul, cîştigul real e acela decis de contract şi de reţetă.

Adversarul lui Bute a fost plătit ca să piardă artistic. Bute putea să piardă atunci, pe val, o dată cu primele nedumeriri născute de media. Dar cum să te pui contra mulţimilor, cînd mulţimile asta vor, să fie păcălite masiv, să capete minciuna aceea care nu numai că aduce în aproape toate privinţele a adevăr, dar e şi parfumată, şi cu gust bun ? Obişnuiţi cu laptele mirosind a lapte de la Mall, sute de milioane de copii strîmbă din nas cînd li se dă lapte de vacă abia muls. Fiindcă miroase a vacă, nu a lapte. Bute şi adversarul său, specializat în înfrîngeri interesante, au luat banii şi nu s-au mai uitat îndărăt.

În Gala Udrea, singurul care n-a contat în ecuaţia financiară a cacealmalei ori, mai bine zis, singurul care trebuia să plece repede şi să nu mai existe în nici un fel pentru fiscul românesc a fost Bute. Nici măcar procurorilor nu le-a trecut prin cap să-l amănunţească la contract pe Bute. Şi-ar fi pus şi îşi pun încă în cap o ţară întreagă. Doar n-o să vină să ia pumni în cap în văzul mulţimii pentru o diplomă?!

Boxerii sînt gladiatorii moderni al căror mod de viaţă îi permite lumii civilizate nişte ipocrizii de care antichitatea nu abuza.
M-am născut şi am copilărit într-un cartier din Brăila plin de boxeri de rang naţional. Fraţii Mircea, olimpicul, şi Costel Dobrescu au locuit cîţiva ani chiar în casa noastră. Erau apoi Frunză, Dinu, Stoian, Bobinaru, alde Lungu şi anturajul. Cînd, peste ani, l-am regăsit pe fostul campion Stoian în condiţia de profesor de sport la un club al Universităţii Bucureşti şi i-am pomenit pe gladiatorii de odinioară ai urbei, întrebîndu-ne ce vor fi ajuns la bătrîneţe aceştia, el a rostit un adevăr de neuitat: E în firea omului să dea cu pumnul. Unii cu cititul, alţii cu bătaia. Nu înseamnă că eşti un copil rău dacă simţi nevoia să dai cu pumnul. Tot ce trebuie să facem pentru societate e ca bătaia să devină sport.