Stăpînii neştiuţi ai fotbalului

Din cînd în cînd, afacerile oneroase, dar cu statut de practici fireşti în fotbal, sînt marcate de numele unor impresari, de regulă nişte anonimi. Numai că marcajul durează puţin şi numele în cauză n-ajung şi sămînţă penală. Iar ce-i ciudat, […]

Din cînd în cînd, afacerile oneroase, dar cu statut de practici fireşti în fotbal, sînt marcate de numele unor impresari, de regulă nişte anonimi. Numai că marcajul durează puţin şi numele în cauză n-ajung şi sămînţă penală. Iar ce-i ciudat, ca să nu spun de neînţeles, e strădania perdanţilor de a nu se afla cît şi cum au pierdut în relaţia cu samsarii.

Scandalul de la Astra, referind la banii pe care providenţialul de serviciu al Ligii, Dinu Gheorghe, i-ar fi tocat într-un samsariat cu miză mare şi mînia tîrzie a lui Ioan Niculae la adresa fostului manager al echipei vor cădea curînd în uitare. Deşi cazul pare să fie unul de răscruce. Dacă Ioan Niculae insistă să afle cine i-a luat banii, altfel spus cum s-au împărţit sumele din transferuri între gaşca locală şi cea internaţională de intermediari, va descoperi ceea ce de fapt ştia toată lumea, inclusiv el. Mafioţii cînd sînt furaţi la rîndul lor nu spun că sînt furaţi, spun că nu sînt respectaţi. Cînd Dinu Gheorghe preia o echipă, n-o face din respect pentru istoria şi patronii ei. Singurii bani pe care managerii din fotbalul nostru îi respectă sînt ai lor.

Cînd se ajunge la un maximum de absurd în impresariat, cum e, de pildă, cazul nevestei de antrenor care a vîndut şi a cumpărat jucători pentru bărbatul ei, controlînd, practic, toate transferurile unei echipe de top, ar trebui să vorbim de un conflict major de interese. În administraţia statului, astfel de afaceri ajung curînd la tribunal şi la condamnări. În administraţia fotbalului e normalul. N-o să ştim niciodată cîţi bani ia jucătorul din contractele care-i sînt date să le semneze. La cîtă carte ştiu majoritatea jucătorilor şi la cum vorbesc străinii limbile în care se întocmesc aceste contracte, contează numai sumele care le intră în cont. Dacă Ioan Niculae vrea un audit sever la Astra, acesta ar trebui să înceapă cu banii pe care jucătorii trebuie să-i dea impresarului. Relaţia e una de la datornic la cămătar. Nici un jucător, nici de la noi, nici din alte ţări, nu şi-a dat în judecată impresarul. Ce se ştie, ce învaţă un junior cînd e contactat de un impresar, e legea discreţiei.

Scandalurile de genul celui de la Astra au, toate, acelaşi scenariu. Au un început, nu şi o soluţie publică. Iar Dinu Gheorghe nu-i la prima încontrare financiară cu un patron. La cîtă experienţă are onorabilul domn Vamă, statul român ar trebui să-l angajeze la ANAF. Să-i dea 15.000 de euro pe lună, cît i-a dat şi Ioan Niculae, şi o imunitate pe viaţă. Ar fi singura şansă ca să avem un fotbal prosper. Altfel, Dinu Gheorghe va mai salva Rapidul de cîteva ori, pînă ce nu va mai fi nici măcar istorie.