Spune-mi, echipă, cu care oraş ţii?

Astăzi, au echipe patronii, nu oraşele. De-aia nu sînt pline stadioanele!

Mi-am dorit atît de mult să lucrez şi să locuiesc în Bucureşti, încît atunci cînd am căpătat buletinul de Capitală n-am mai simţit nimic din ce gîndeam cîndva că […]

Astăzi, au echipe patronii, nu oraşele. De-aia nu sînt pline stadioanele!

Mi-am dorit atît de mult să lucrez şi să locuiesc în Bucureşti, încît atunci cînd am căpătat buletinul de Capitală n-am mai simţit nimic din ce gîndeam cîndva că voi simţi. Cînd aşteptarea e prea lungă, împlinirea ei nu mai e o victorie. Aşteptarea prea multă s-a lăsat cu un gol sufletesc: nu mai eram brăilean, dar nici bucureştean nu mă puteam chema.

Pînă a mă stabili în Capitală, încă mai ţineam cu echipa oraşului natal. Am continuat o vreme să mă bucur în secret de victoriile ei, nu conta în ce divizie juca. Cel mai mult Brăila mă fericea cînd bătea Galaţiul. Nu cu ţara aveam ce aveam noi, cei ce ţineam cu echipa oraşului, ci cu Galaţiul! Rivalităţile sportive între oraşe au un rol social important. Lumea se descarcă de frustrări în aceste războaie regionale.

Astăzi, au echipe patronii, nu oraşele. Iar felul de a fi al celor mai mulţi stăpîni de cluburi te fac să-ţi măsori drastic simpatiile pentru echipele lor. Nu echipele îţi refuză plăcerea de a te simţi reprezentat ca localnic de ele, ci caracterele instabile şi trufiile  celor mai mulţi dintre patroni. Dacă aceştia n-ar face atîta caz de faptul că echipa e a lor, nu a oraşului, că pot să facă tot ce au ei chef cu echipele lor, chiar să le şi mute peste noapte în alt oraş, publicul ar umple iarăşi tribunele. Astra e una din echipele care nu simt nimic pentru oraşul care se cheamă c-ar fi al lor. Străinilor şi chiar românilor din lotul Astrei le pasă de Ioan Niculae, nu de ce cred despre ei giurgiuvenii.

Ioan Niculae şi-a făcut un obicei din a ameninţa pînă şi publicul pe cale de a se lega al Astrei, nu doar angajaţii. Îşi ameninţă antrenorii, jucătorii, ameninţă pe toată lumea cînd treburile la echipă merg prost, iar cel mai rău e că nu realizează cauza derutei. El e cauza! El şi veşnica sa ţîfnă de nabab! Treburile merg prost la Astra, fiindcă Ioan Niculae vrea să fie temut şi urmat fără crîcnire. Doar e omul cu banii, nu ?! Şi nu numai omul cu banii, cum sînt atîţia investitori în nu contează care afaceri, ci şi stăpînul în absolut. Un stăpîn însă care a înţeles prea tîrziu că n-o să-i mai primească niciodată înapoi înzecit, ca Becali.

Nu trebuie să fii un foarte exersat psiholog ca să-i descoperi erorile lui Ioan Niculae. E prea mult dispreţ de feudal în toate referirile sale la oamenii Astrei – jucători, tehnicieni, personal –  ca să mai spere de la ei ascultare, respect şi performanţă. Marile echipe ale continentului sînt şi echipe ale unor oraşe, foarte sensibile la felul în care acestea le reprezintă. Marile noastre municipii nu mai au şi mari echipe de fotbal. Ce fotbal să ai în nişte tîrguri ale căror stadioane nu reclamă nici idei, nici sentimente? E Astra Ploieşti echipa Giurgiului aşa cum sînt eu arhimandrit. Nu avem cum să ştim ce simt acum localnicii pentru Astra şi foarte probabil nu vom afla niciodată cît le pasă de viitorul ei. E prea devreme ca să vorbim de ataşament, iar în fotbal dragostea la prima vedere nu există. În fotbal, îndrăgostirea publicului mare de o echipă cere decenii.