Cei care gîndesc cu picioarele şi cu coatele

Se întîmplă tot mai des să nu vedem pădurea din cauza copacilor

Nu arbitrajul discriminator, pînă în lista mîrlăniilor de Liga penitenciarelor, al domnului Kovacs a fost marea problemă a meciului ASA Tg. Mureş – Steaua, ci fotbalul la rupere […]

Se întîmplă tot mai des să nu vedem pădurea din cauza copacilor

Nu arbitrajul discriminator, pînă în lista mîrlăniilor de Liga penitenciarelor, al domnului Kovacs a fost marea problemă a meciului ASA Tg. Mureş – Steaua, ci fotbalul la rupere şi de răzbunare jucat de vînoşii Mureşan şi N’Doye. Toată lumea vrea capul lui Kovacs, fiindcă echipa depunctată de el e Steaua. Formaţia din Ghencea rămîne mare subiect media, indiferent ce se petrece în teren. Un titlu de genul „Nimic nou astăzi despre Steaua” ar avea tot atîta sămînţă de senzaţional ca unul precum „O bombă din vestiarul lui Gâlcă”. Dacă ar fi fost vorba de Oţelul sau de Chiajna, e foarte probabil că discuţia arbitrajului ar fi ajuns în al doilea plan. Sau poate tot în principal, dar nu în sensul vicierii rezultatului, ci acuzînd fenomenul.

Atacurile criminale cu cotul în figură sau în ceafă, faulturile la fel de penale la glezne şi, în general, înmulţirea golăniei de ring K1 judeţean în campionatul nostru, acesta e fenomenul care trebuie condamnat şi rezolvat, cu barda, nu cu bisturiul!

Cu N’Doye, lucrurile sînt clare: e un nesimţit, care ar trebui centrifugat de mult în lumea ce încă mai crede că România e o lume a treia a civilizaţiei. Dar Gabi Mureşan ce răzbună? De ce vrea să-i ia pîinea colegului de breaslă? De ce namila osoasă, care e Gabi Mureşan, e îngăduit de atîta vreme să-şi rupă adversarii cu coatele, deşi e suficient de tehnic, de experimentat şi de urbanizat ca să rezolve mingea şi faza numai cu fotbalul?

Într-un timp, socoteam chemarea lui Mureşan la naţională ca pe un fapt de dreptate. Nu eram singurul. Publicul care sesizează traficul de interese la nivelul echipei reprezentative şi convocarea, în dispreţul opiniei publice, a unor jucători de mîna a doua e mult prea mare ca să nu perceapă selecţia unui Mureşan ca pe reparaţia tîrzie a unei nedreptăţi. Gabi Mureşan avea şi statura, şi şansa devenirii din condiţia de talent judeţean neglijat în aceea de senior al gazonului. Din păcate, a ratat-o şi a preferat rolul de gîde al echipelor bucureştene. Formula „din păcate” pare să spună că la mijloc e o fatalitate, ceva ce nu ţine de vrerea individului. La Gabi Mureşan, sensul ei e limpede: numai din ale sale păcate. Putea să fie un model de jucător mintos şi generos înzestrat de la natură, dar va ieşi din scenă cu legenda insului pizmaş şi mărginit, care i-a spart oasele feţei lui Rusescu, aşa, de-al dracului, doar fiindcă ale sale sînt mai tari şi, mai ales, pentru că e lăsat s-o facă.