Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Sfîrşitul balului, ultimul dans!

Marea schimbare nu s-a petrecut în lumea gimnasticii româneşti, ci în publicul ei

China nu mai e de multă vreme capătul lumii. În China au loc Campionatele Mondiale de gimnastică, dar, dacă luăm aminte la cît de puţine veşti avem […]

sâmbătă, 11 octombrie 2014, 10:27

Marea schimbare nu s-a petrecut în lumea gimnasticii româneşti, ci în publicul ei

China nu mai e de multă vreme capătul lumii. În China au loc Campionatele Mondiale de gimnastică, dar, dacă luăm aminte la cît de puţine veşti avem de la ele şi, mai ales, la cît de proaste sînt acestea, trebuie să acceptăm realitatea: noi sîntem cei care, chiar şi în sportul de definiţie a fibrei naţionale, devenim un fel de capăt al lumii. TVR transmite competiţia, dar a înconjurat-o de un anonimat tipic pentru televiziunea publică. Iar ştirile care ne vin de acolo nu-s nici ele de natură să entuziasmeze: locul 4 pe echipe, la fete, şi locul 7, la băieţi.

E posibil, e destul de probabil ca, pe lîngă argintul Larisei, la individual compus, fetele să mai vină acasă cu una – două medalii, de la întrecerile pe aparate. Dar verbul nu mai e nici el acela de odinioară: vin ele cu medalii, nu ni le mai aduc nouă. Publicul mare, care cu ani mulţi în urmă se simţea părtaş şi la bucurii, şi la căderi, a devenit unul mic. Din ce în ce mai mic. E în logica vieţii ca tot ce are un început să aibă şi un sfîrşit, doar că ieşirea din scenă, în cele cîteva sporturi care ne-au fericit cîndva ca români, ar trebui să se întîmple cu publicul în picioare şi aplaudînd în delir, nu cu sala goală şi cu nişte aplauze de complezenţă.

Marea schimbare nu s-a petrecut în lumea gimnasticii româneşti, ci în publicul ei. Generaţiile vîrstnice melancolizează la numele Nadiei Comăneci, iar cele tinere sînt euforizate în masă de agenda divelor cu tarif mare, de maşinile fiilor de bani gata şi de isprăvile maritale ale vedetelor din mondenităţi.

Ce poate să pară ciudat, adică dominaţia americanilor într-un sport care nu prea li se potrivea, e, de fapt, o politică de stat. Tot politică de stat sînt şi întîietăţile chinezilor în sporturi în care individualităţile plusează la gloria echipei, iar echipele sînt alcătuite din individualităţi cu mult accent publicitar. Factorul publicitar al competiţiilor cu gimnaste şi gimnaşti e foarte activ pe durata a două săptămîni. Ţara care ciupeşte o medalie sau două, cum face România, nici măcar nu mai e citată în bilanţurile cu impact emoţional mondial. În formulările din toată media, apropo de Mondialele de la Nanning, nu se vorbeşte de titlul gimnastelor americane, ci de faptul că Statele Unite au învins China la ea acasă, la fete, iar China a mai rotunjit un pic ştirea, cîştigînd la băieţi.

Explicaţiile noului lot de antrenori merg, ca de obicei, spre excepţii, nu spre reguli. Că, de exemplu, am fi luat bronzul sau poate argintul, dacă ar fi concurat şi Diana Bulimar. Cu bronz sau argint aveau şi dumnealor ce deconta la succese în ţară, doar că nici măcar la noi locurile doi şi trei nu mai ţin pagina-ntîi. Cîştigătorul ia totul, celelalte clasări sînt pentru statistici şi amintiri la bătrîneţe.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Comentează