Vestea proastă care seamănă leit cu vestea bună

Știrea că tribunalul a admis cererea de intrare în insolvență a clubului Dinamo are ceva din strigarea unei victorii.

Poporul care nu știe ce-i insolvența, dar simpatizează cu echipa, ar putea gîndi că “uite, domnule, Dinamo-i tot Dinamo, s-a bătut […]

Știrea că tribunalul a admis cererea de intrare în insolvență a clubului Dinamo are ceva din strigarea unei victorii.

Poporul care nu știe ce-i insolvența, dar simpatizează cu echipa, ar putea gîndi că “uite, domnule, Dinamo-i tot Dinamo, s-a bătut cu justiția și a învins!”. Definițiile de dicționar ale insolvenței au un gen de distincție academică de natură a nu speria lumea, dar, în esență, intrarea în incapacitate de plată e agonia dinaintea falimentului. E ca așa-numitul preinfarct cu noroc, doar că după primul, care-i, de fapt, tot un infarct, logica nu-l dă pe al doilea. Logica infarctelor, vreau să zic, care e alta decît a răcelii. Cine se reorganizează financiar și – în termenul de grație pe care-l acordă tribunalul – ridică nițel capul deasupra liniei sub care nu-i nici milă, nici îndurare mai trage un loz. Ieșirea din insolvență nu garantează nimic. Garanția e la cei care conduc acum clubul. Dacă umblă, ca și pînă acum, cu jumătăți de măsură, menținînd pe statele de plată tot felul de glorii cîrtitoare, datornici de elită și risipitori de protocol, falimentul e asigurat. E ca și cum casa de rendez-vous schimbă paturile în loc să primenească oferta la fete.

Șansa ca Dinamo să se salveze e numai la adevăr. Cine se încumetă să dea în vileag căpușele de toate rangurile, atît cele rămase din Miliție, cît și cele lipite de casierie cu anii, cu dreptul tupeului și al găștilor, riscă enorm, dar are și un argument controlabil la reorganizare. Într-un fel, schimbarea patronilor la Dinamo seamănă cu aceea de la FRF. La Steaua, pușcăria a mai limpezit din necunoscute. La Dinamo, parcă le-a înmulțit. Se găsește mereu cineva care să-i numere amantele și nevestele lui Borcea, dar nu și milioanele de euro cu care a istovit clubul.

Dacă Dinamo vrea să-și întinerească lotul din producția generațiilor de juniori ai casei, n-are de unde, iar numele moscovit al echipei nu mai sperie de multă vreme provincia. Nu-i vrea nimeni răul echipei, doar că s-au împuținat dramatic cei care nu numai că i-ar vrea binele, dar ar avea și mijloacele. Paradoxal, presa, care n-ar fi avut prea multe motive să-i ierte echipei trufiile de odinioară, a procedat în această perioadă de declin nu doar corect, ci chiar prietenos. Mai rămîne ca și noua orînduire administrativă să evalueze, la fel de lucid ca media și ca tribunele tot mai goale, situația de la fundul pungii, să renunțe la lozincile încă agresive ale unei tradiții în adormire și să vadă în perioada de insolvență ceea ce văd în ea sute și sute de firme românești ajunse la ananghie: adevărul dezbrăcat de iluzii și la zi.