Cercul care se închide şi la Vaslui

Plecat-am nouă din Vaslui – spune poetul – şi cu sergentul, zece

Logica unei poezii despre românii care pleacă la război nu are cum să fie alta decît logica războiului. Nu poţi să pleci la moarte cu zece şi să […]

Plecat-am nouă din Vaslui – spune poetul – şi cu sergentul, zece

Logica unei poezii despre românii care pleacă la război nu are cum să fie alta decît logica războiului. Nu poţi să pleci la moarte cu zece şi să te întorci biruitor cu douăzeci. Toţi investitorii de după 1990 ai fotbalului nostru au plecat la război ca să-l cîştige fără să piardă nimic. Chiar şi cei care au ştiut din capul locului că vor retrograda au sperat la un ciubuc mare şi din retrogradare. Şmecherii l-au şi obţinut, iar fudulii din naştere, care s-au repezit la ciolan, gîndind prosteşte că primii sosiţi vor fi cu singuranţă şi primii premiaţi, au pierdut. Regula cercului e să se închidă. Falimentele, insolvenţele şi dispariţiile care se anunţă şi care chiar se vor întîmpla ţin de această regulă.

Domnul Porumboiu, care face avere la Vaslui, în cel mai sărac judeţ al României, a socotit că fotbalul ar putea fi excepţia de la regulă. Ca să cîştigi din porumb, trebuie să ai pămînt, să semeni porumb şi să munceşti la porumb. Domnul Porumboiu a inventat, pentru cele mai sărace tribune din ţară, un fotbal hibrid fără trecut – adică fără pămînt -, fără fotbalişti români – adică fără sămînţă – şi fără un cîştig adunat etapă cu etapă – altfel spus fără muncă de durată. Ideea dumisale, aşa cum se vădeşte ea acum, cînd se închide cercul, era că investind nişte bani în această încropeală scumpă, va deveni precis campion, iar din împărţeala drepturilor de televizare şi din competiţiile continentale nu numai că-şi va scoate la cîştig utopia, dar va avea şi un beneficiu.

Pînă la un punct, ingineria asta, cu echipă românească bazată numai pe mercenari străini, a mers. Pînă în punctul în care tot fotbalul a renunţat aproape cu totul la sămînţa românească şi s-a pus pe semănat cu altoiuri de toată mîna, prioritar colorate. Singurul care s-a trezit la vreme a fost Gigi Becali. Şi nu, cum spun unii, din patriotism. Gigi Becali nu a aşteptat să se închidă cercul cel mare al campionatului cu un faliment. A purces primul la ruperea lui. A speculat primul aroganţele adversarilor şi le-a cumpărat ieftin toţi tinerii români de talent, construind o echipă majoritar românească, ca să o crească apoi nemţeşte şi să o vîndă la bucată, cu un profit enorm.

Nu e vorba doar de probabilul faliment al Vasluiului, ci de falimentul unui întreg sistem, care le-a promis patronilor de echipe un cîştig la schimb de voturi. Nu e vorba, de asemenea, nici de culoarea pielii străinilor,  aduşi în regim de chilipiruri de nişte agenţi oneroşi. E vorba de un sistem care moare, fără să se nască altul mai bun.

Partea proastă e că în locul echipelor care vor falimenta sau retrograda vin din Liga a 2-a nişte încropeli şi mai triste. Colegii care aduc în discuţie uimitorul avans competiţional al unor echipe germane, englezeşti  sau franţuzeşti din urbe mici, de cîteva mii ori zeci de mii de locuitori, ori  n-au habar cum e viaţa în aceste orăşele cu echipe în prima ligă, ori licitează la un gen de patriotism păgubos, ignorînd realitatea tribunelor noastre din Liga a doua.