Ce ştie tot satul şi nu ştie statul

De cînd nu mai e şef la învăluiri, Dragomir a dat-o pe dezvăluiri.

Cum se zburleşte la dumnealui vreo cunoştinţă din fotbalul pe care l-a păstorit pînă nu de mult, cum iese imediat în faţă Mitică Dragomir cu o ameninţare […]

De cînd nu mai e şef la învăluiri, Dragomir a dat-o pe dezvăluiri.

Cum se zburleşte la dumnealui vreo cunoştinţă din fotbalul pe care l-a păstorit pînă nu de mult, cum iese imediat în faţă Mitică Dragomir cu o ameninţare la jumătatea distanţei dintre picanterie şi denunţ. Ne-a stîrnit domnul Dragomir atît de des cu strigarea unor nelegiuiri, care dacă ar fi adevărate ar trimite o bună parte din lumea fotbalului direct în penal, încît e de mirare că DNA-ul nu se sesizează şi nu-l invită pe fostul şef de Ligi să-şi scrie mai repede memoriile. Nu de alta, dar ca să aibă procurorii ce citi şi da de lucru mascaţilor.

Ultima sa dezvăluire merge spre Botoşani şi spre patronul echipei locale. Zice una finanţatorul, zice domnul Dragomir două, iar dacă opinia publică ar fi mai insistentă, cu siguranţă că de la vorbe de şanţ s-ar ajunge curînd la dovezi de tribunal. Nu-i un secret că, vorba lui Conu Iancu, în cele două decenii în care a călărit campionatele domnul Dragomir a văzut enorm, a auzit uriaş şi a memorat gigantic, ca să-şi poată asigura la o adică şi la schimb de interese o pensie liniştită. Pînă la un punct e normal, e logic şi e cu îndreptăţire. Numai că omul ăsta îi e dator şi statului cu ceva. Cînd ştii multe şi nu decontezi nimic la stat, eşti vinovat, nu martor. Aici e miezul chestiei.Un şef de Ligi nu-i doar un observator cu har la povestit. E un implicat. Dacă Dumitru Dragomir a ştiut şi n-a vorbit, atunci cînd o porcărie din sistem interesa şi Justiţia, ce face acum se cheamă în mai multe feluri. Naivitate nu-i, fiindcă domnul Dragomir numai un candid nu-i. Nici şantaj nu e, deoarece lipseşte finalitatea. Ar putea fi revanşă, dar cînd te răzbuni cu un popor întreg de martori, cantitatea schimbă treaba şi o face cauză publică.

În fotbalul românesc, ameninţările de toate naturile sînt atît de frecvente încît oricîte ilegalităţi le-ar transforma firesc în ani de puşcărie ele nu mai impresionează. Şmecherii fiscale care, în comerţ bunăoară, ar deveni rapid dosar penal, în fotbal e vorbărie de media. Puse cap la cap, ameninţările tot mai slobode ale lui Dumitru Dragomir sînt, în sine, o invitaţie la mai mare: la ANAF, la DNA, la ANI, la Tribunal.
O explicaţie a faptului că deocamdată nu par a interesa Statul e diferenţa la dimensiuni: o Justiţie care are în lucru jafuri de zeci de milioane de euro de-ale greilor, lasă pentru vremuri mai aşezate ciubucăreala electorală cu portbagaje de provincie pline de damigene şi găini ecologice a uşorilor.

Dumitru Dragomir ştie mai bine ca oricine care-i deosebirea dintre civil şi penal şi de aceea îşi permite atîtea metafore cu damf de puşcărie. Numai că şi pamfletul ăsta, cînd se adună cu găleata, nu cu sticluţa, pute al dracului. Deja o adiere de rahat se simte în aerul cîtorva stadioane, la Ploieşti, la Tîrgu Jiu, la Piatra Neamţ, iar recenta „stenogramă” de blogger a alegerilor de la FRF, c-o fi adevărată, c-o fi creaţie artistică, se spune c-ar fi strîmbat deja cîteva nasuri fine de doamne la Parchete. Să fie primit !