Încă un an, dar şi cu Flavius Stoican

Multe echipe anunţă un nou început şi îl încep tot cu sfîrşitul.

Împrospătarea de iarnă a unor loturi, proclamată ca o mişcare strategică de natură a-i speria pe concurenţii la podium, se face cu nişte nume îndelung erodate de timp, […]

Multe echipe anunţă un nou început şi îl încep tot cu sfîrşitul.

Împrospătarea de iarnă a unor loturi, proclamată ca o mişcare strategică de natură a-i speria pe concurenţii la podium, se face cu nişte nume îndelung erodate de timp, nu cu atleţi ieşiţi cu bine din juniorat sau cu nişte străini fără defecte de fabricaţie.

Dinamo e singura echipă care probează un program bine articulat de achiziţii în care recuzările rapide şi cu temei sînt la fel de semnificative ca şi confirmările la termen. Aş îndrăzni să spun că în construcţia unui lot renunţările lucide sînt chiar mai importante decît promovările care confirmă.

Dinamo e şi singurul club în care vîrstele investitorului şi antrenorului se potrivesc cu nevoia reciprocă de înţelegere şi respect. Oricît de deschis la minte ar fi un investitor nou în fotbal, el n-are nimic a spera de la unul din antrenorii care ratează totul de cîteva decenii. Nu poţi spera la titlu cu un antrenor specializat în salvări de la retrogradare. Se poate spune că avem cel mai complet corp de antrenori – salvatori la cel mai subţire lot de mari ambiţii.

Toţi marii ambiţioşi au plecat din ţară, iar dacă e să aşteptăm mai binele, el e de aşteptat doar de la noul val de tehnicieni tineri. Să-i zicem măcar pînă la primăvară Noul Val, deşi e doar o clipoceală de ape la mal.

Cel mai determinat şi cu rezultate care dovedesc şi calitatea acestei determinări e Flavius Stoican. Dat fiind şi decenţa cu care s-a manifestat în public şi în media, la victorii, ca şi la poticniri, mă văd motivat să scriu Domnul Flavius Stoican. Unii au statură de domni din adolescenţă, pe cînd alţii rămîn alde nea Cutare toată viaţa.

Ce-i interesant la acest timid avans al domnilor din antrenorat, pentru care sînt sigur că un Lucescu, un Boloni sau un Olăroiu contează ca modele, nu doar de reuşită în meserie, ci şi ca statură socială, e faptul că n-au un trecut de vedete.

Mai au ceva în comun cei cîţiva antrenori tineri sau încă tineri: o seamă de goluri mari în biografia prostiilor, exceselor şi a trufiilor de cîrciumă. Sînt demni de încredere şi pentru ce n-au fost sau nu aveau cum să fie. Colegii care-i ştiu  de aproape mă pot corecta, dar de la distanţă, de la distanţa aceea care contează atît pentru public, cît şi pentru loturile pe care le antrenează, lucrurile aşa se văd.

Toate acestea n-ar însemna nimic, dacă Dinamo ar avea rezultate, dar nu şi un fotbal mai bun de la meci la meci. Schimbarea au constatat-o tribunele, care încep să se umple.