Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Clasamentele valorilor, dar de jos în sus

Cum au ajuns cîţiva başcani ai fotbalului nostru să fie numai ei şi primii, dar şi ultimii, oricum ai suci şi ai răsuci ierarhiile anuale.

Cei din urmă ajung cîndva să fie şi cei dintîi, dar numai în cărţile sfinte. […]

sâmbătă, 21 decembrie 2013, 9:17

Cum au ajuns cîţiva başcani ai fotbalului nostru să fie numai ei şi primii, dar şi ultimii, oricum ai suci şi ai răsuci ierarhiile anuale.

Cei din urmă ajung cîndva să fie şi cei dintîi, dar numai în cărţile sfinte. În viaţă, treburile sînt mai complicate, iar în vieţile sportului, de-a dreptul încîlcite.

În sportul românesc de astăzi, lupta pentru primele locuri în clasamentele anuale ale celor mai buni e plină de surprize, însă cei din urmă, nu contează în care discipline, continuă să fie ultimii, neştiuţi şi veşnic nesancţionaţi de nici un clasament al mediocrităţii. Şi nu că n-ar fi oportune şi clasările pe merite de doi lei în nişte ierarhii ale ruşinii. Cu atît mai mult cu cît în unele privinţe ele ne-ar trimite într-un maximum de absurd. Sînt oportune, dar nu-şi găsesc temerarii.
Dacă ar fi să-i nominalizăm numai pe cei mai buni, dar şi pe cei mai proşti preşedinţi de Federaţie şi de Ligă, am avea de ales între Mircea Sandu şi Mircea Sandu, iar la Ligă, între Dumitru Dragomir şi Dumitru Dragomir. Nici la naţională lucrurile nu stau altfel, pentru că, de un deceniu şi jumătate, între Piţurcă şi Piţurcă, altcineva decît Piţurcă n-are cum să fie nici întîiul şi nici ultimul.

Clasamentele inamovibililor, dar şi acelea ale celor mai neisprăviţi antrenori şi fotbalişti, precum şi ale unor diriguitori din sporturi care agonizează au ceva din cenuşiul fatalităţii. De ce nu se încumetă nimeni să nominalizeze eşecurile? Motivele, cred, sînt şi de natură igienică. Cine o face trebuie să se aştepte la un şir infinit de insulte şi de dezavuări. Ca să urci pe primul loc, nu-i nevoie decît de talentul tău şi de cîţiva meseriaşi cu un trecut onorant în preajma ta. Ca să antrenezi însă douăzeci de ani în prima Ligă, clasîndu-ţi echipele pe ultimele locuri, e nevoie de un gen de tenacitate agresivă, dar şi de ignoranţa, de fudulia şi de banii unor generaţii întregi de patroni închipuiţi, fără  vocaţia adevărului şi a locului lor real în sistemul social.

Poate că în anii ce vin vom îndrăzni şi clasamentele celor mai păguboase transferuri, ale celor mai traficaţi mediocri, ale celor mai dedicate arbitraje, ale celor mai mari păcălici din fotbalul performant. E nedrept ca la finele anului să nu ştim unde se situează, într-o orînduire a inexplicabilului, alde prinţul Cristea, mingicarul Tatu sau îndelung nejucatul şi plătitul degeaba frate Mihai Costea…Şi aşa mai departe, cam pe la toate echipele, atît cele de sus cît şi de jos.

Contrariul lui „Cei mai buni” ar părea să fie „Cei mai proşti”. Cum nu există încă o definire unanim acceptată a prostiei, în nenumăratele ei întruchipări, e mai potrivit să vorbim de nepricepere, de plafonare, de şmecherie şi chiar de vid de idei. Cînd spui însă că un fotbalist e neinspirat în 90 % din şuturile lui spre poartă, termenul aduce a elogiu. Omul nu e regele împiedicaţilor, e doar neinspirat ! Aşa, cum e şi un Messi cîteodată.

Mă bate gîndul că pentru clasamentele eşecurilor Gazeta n-ar avea destule pagini şi nici românimea n-ar avea acum starea sufletească să le cunoască. E de ajuns că tăiem porcul. Pentru alte tăieri, avem tot anul ce vine. La anul şi la mulţi ani, dar poate altfel !

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Comentează