Nu-i prost cine cere, dar nici deştept cine dă

Despre patronii cărora le-a plăcut mult fotbalul, iar fotbalul nu i-a plăcut deloc

Pot să înţeleg patima de jucători a multora din cei care investesc în nişte afaceri cu risc mare, fără să ştie prea bine ce şi cum. E […]

Despre patronii cărora le-a plăcut mult fotbalul, iar fotbalul nu i-a plăcut deloc

Pot să înţeleg patima de jucători a multora din cei care investesc în nişte afaceri cu risc mare, fără să ştie prea bine ce şi cum. E destul să mă întreb de raţiunea unor pasiuni mai vechi de-ale mele şi de ale unor apropiaţi, care ne-au consumat vreme îndelungată. Dar cînd un om cu bani continuă să mizeze pe-o singură carte, pe cartea care i-a dat toate motivele să priceapă că joacă greşit, că îi lipsesc simţul primejdiei şi al perspectivei, că nu realizează tacticile adversarului, mă întreb dacă persoana e chiar atît de destupată la minte cît ne lăsau să credem reuşitele sale în alte treburi.

Mai pe scurt şi mai direct: poţi fi deştept într-o mie de privinţe şi neajutorat doar în una. Din nefericire, exact în aceea în care socoteai că eşti cel mai isteţ. Falimentul unor investitori din fotbal are o explicaţie la vedere : au fost păcăliţi tot timpul de oamenii cu care s-au înconjurat. Au preferat să aibă în preajmă inşi care le-au mîngîiat vanităţile, lăudîndu-i pentru talentul lor de pricepuţi într-ale fotbalului, şi astfel au plătit contracte aberant de mari unor rataţi sau vopsiţi. Lor le-a plăcut mult fotbalul, dar fotbalul pe ei nu i-a plăcut deloc. Sau doar puţin şi cu nazuri.

În cazul Rapidului, situaţia e mai degrabă comică, decît tragică. Rapidul, cu cît a adus jucători mai scumpi cu atît mai jenant a evoluat. Lucrurile au mers atît de departe cu achiziţiile Rapidului, încît am ezitat să mă întreb ce-i în mintea patronului. Cînd ceva e tot mai aiurea, cînd cumperi scump nişte fotbalişti terminaţi sau, şi mai rău, încă neîncepuţi, cînd aduni un al doilea lot lărgit, de rezerve veşnice, plătite chiar mai bine ca vedetele, intri la bănuieli. O fi avînd omul un interes – îţi zici- e ceva ascuns care-ţi scapă, s-or fi clătind nişte bani prespălaţi, i-o fi plăcînd patronului să arunce cu banii, ca la nunţile de mahala, ca să se dea viteaz.

Nici la Vaslui povestea nu e alta, doar că la Vaslui, la o risipă chiar mai mare, au funcţionat cîteva amăgiri. Vasluiul părea să meargă cot la cot cu Steaua, pînă să fie clar pentru toată lumea că a mers de fapt cot la cot cu Rapidul şi cu CFR-ul din Cluj.

Cu banii investiţi de patronii celor trei echipe, în nişte loturi de mijlocul unui clasament al neputinţei, se puteau finanţa fără griji un campionat de tineret şi încă unul de juniori care să dea şi valori. Astăzi, ar fi avut din el echipe adevărate, care să le justifice investiţiile.

Dacă adunăm toţi banii, pe care fotbalul românesc i-a pierdut cumpărînd într-o întrecere de fiţe sute de străini mai proşti ca proştii noştri, vom avea şi cauza falimentului de ansamblu. M-am întrebat cum ar arăta un lot de referinţă cu cei mai bine plătiţi străini şi cu care s-ar face o „Internaţională”, de comparat valoric cu „naţionala” lui Piţurcă. Şi m-a luat rîsu’-plînsu’. Păi, „naţionalii” noştri, oricît ar fi ei de dezbinaţi şi de nemotivaţi, au totuşi clasă. Pot da, la o adică şi cu un alt selecţioner, mult mai mult.

„Internaţionala”, adunată din străinii cei mai scumpi ai campionatului, n-ar fi de comparat decît cu o a doua „naţională” autohtonă, a veşnicelor rezerve, plătite cu 100.000 – 200.000 de euro ani de-a rîndul şi care, tot ani de-a rîndul, au intrat pe teren degeaba, în nişte finaluri de meciuri de acum pierdute.