Șutul genial în bară al unei supervedete de liceu

Unul dintr-o mie, altfel spus filmul de succes a ceva ce n-o să se întîmple

În urmă cu nişte ani, directorul unui liceu profesional din mărginime m-a solicitat pentru o întîlnire cu elevii din cenaclul său literar. M-am dus într-una […]

Unul dintr-o mie, altfel spus filmul de succes a ceva ce n-o să se întîmple

În urmă cu nişte ani, directorul unui liceu profesional din mărginime m-a solicitat pentru o întîlnire cu elevii din cenaclul său literar. M-am dus într-una din acele fundături ale învăţămîntului românesc, despre care îţi vine greu să admiţi că există, fără să mă întreb de ce. Dacă aş fi insistat să mă întreb, nu m-aş fi dus. Cenaclul ca cenaclul, adică fierbinţelile vîrstei şi resemnările unor adolescenţi care, laolaltă cu directorul lor, aşteptaseră altceva de la viaţă decît o şcolire pentru servicii în mall-uri şi restaurante. Discuţiile despre versurile poeţilor liceului s-au terminat repede şi la fel de banal cum au început, însă atmosfera s-a animat brusc din clipa în care o domnişoară mai trupeşă mi-a spus că ar fi cazul ca Gazeta Sporturilor să scrie şi despre colegul lor care ajunsese vedeta unei formaţii din nu ştiu care Ligă mică.

Superlativele au curs la fel ca pentru ” briliantele” şi prinţii” din amărîtul nostru de fotbal mare, toţi cei prezenţi simţindu-se reprezentaţi de puştiul care tocmai reuşise o bară supergenială în etapa care ar fi fost să salveze echipa de la retrogradare într-o Ligă şi mai mică. El răzbuna prin promisiunile unei cariere divizionare toate frustrările generaţiei, dimpreună cu acelea ale profesorilor, centrifugaţi de soartă şi cu o leafă de mizerie într-un capăt sordid de Bucureşti.

Cu acest prilej am aflat că incredibil de talentatul autor al rateului nu prea avea timp să dea pe la şcoală, că nici nu se gîndea să înveţe scrisul şi cititul mai mult decît i-ar fi trebuit să semneze, cu impresarul alături, nişte contracte din care oricum n-avea cum să înţeleagă nimic şi că în şcoală, datorită şi lui, care încasa cîte un milion în lei vechi după victorii, nu se vorbea decît despre milioanele în euro noi ale lui Mutu şi Hagi.

Cînd am plecat din mijlocul acelui delir stîrnit de perspectivele miraculos de fabuloase ale unei cariere de fotbalist, am realizat cît rău poate să facă în lumile unde se formează minţile şi caracterele aberantul cult al vedetei în media. Am îndrăznit în momentul de vîrf al discuţiei despre exceptatul de la lecţii să le spun acelor copii din familii necăjite că numai unu la mie din tinerii care bat mingea pe maidanele din mahalale ajung la marile cluburi, însă era clar că nu asta voiau să audă. Îi ameţea ideea că unul dintre ei putea să evadeze într-o viaţă mai bună şi le era de ajuns. Mai ales că nici profesorii nu încercau să le tempereze visarea.

Rău nu era că visau şi că sperau altceva, rău era că, în loc să-şi conştientizeze puterile şi şansele, ca să găsească soluţia mai bună în anii ce urmau, îşi dispreţuiau şcoala, trăiau negativ şi de-a curmezişul drumului pe care tocmai mergeau şi priveau cu evlavie la unul din cei nouăsute nouăzeci şi nouă de aspiranţi la glorie, dintr-o mie virtuală şi ea, care aveau să eşueze curînd.