Răul, fratele vitreg al binelui

Ne păcălim încă o dată, bucurîndu-ne că păcălim iar pe toată lumea

O zicală veche decide că în orice rău există o parte de bine şi-n orice bine, o parte de rău. Solicitat să comenteze condamnările din procesele comisioanelor, Mircea […]

Ne păcălim încă o dată, bucurîndu-ne că păcălim iar pe toată lumea

O zicală veche decide că în orice rău există o parte de bine şi-n orice bine, o parte de rău. Solicitat să comenteze condamnările din procesele comisioanelor, Mircea Lucescu face o observaţie din care e peste puterile românului să decidă ce a fost bine şi ce a fost rău, darămite să-l şi măsoare. Din tranzacţiile cu definiţie penală, „s-a obţinut mult mai mult pe fotbaliştii români decît meritau ei” spune Mircea Lucescu. E o chestiune de patriotism şi de interes naţional, carevasăzică, să fraiereşti lumea, să le iei banii proştilor de nemţi, de turci şi de chinezi !

Ţin minte dialogul plin de legitimă mîndrie istorică dintre doi homleşi, după onorantul şi bine plătitul transfer al lui Hagi în Spania. I-am şmecherit, le-am luat banii şi la ăştia!, ziceau cei doi flămînzi, simţindu-se nu numai solidari cu milioanele lui Hagi, ci şi niţel sătui. Mă întreb dacă un sondaj de opinie, referitor la binele pe care i l-au făcut fotbalului românesc  samsarii şi patronii cu puşcăria la uşă n-ar constitui un recurs popular în favoarea acestora, mai consistent decît recursul avocaţilor?

Sentinţele au şi o consecinţă productivă, în ce priveşte abordările mediei. Impresarii noştri n-au fost subiecţi decît în secundar, prin fotbaliştii vînduţi ori cumpăraţi prin firmele lor şi adesea pe sub mînă şi sub acoperire. Numele şi afacerile impresarilor ar trebui să devină, mai mult decît o preocupare penală, una de drept civil. E destul să-i inventariem pe străinii cu care aceştia au păcălit toate Ligile noastre, ca să realizăm că binele pomenit de Mircea Lucescu e un nimic, în comparaţie cu răul importat, cu ce au distrus ei în ţară prin batalioanele de neisprăviţi, de cotonogiţi, de terminaţi şi de duşi cu mintea, pe care nişte proşti de patroni au dat milioane de euro.

La multe s-o fi pricepînd domnul Copos, dar nu şi la oameni. Nu trebuie să fii starostele mondial al psihologilor ca să-ţi dai seama cum se mişcă şi ce maniere de discotecă de mahala au străinii Rapidulu. Şi nu doar să nu-i cumperi, ci să-ţi sfătuieşti şi prietenii să-i evite! La Steaua, i s-au băgat pe gît domnului Gigi atîtea muhaiele încît te întrebi dacă nu cumva îi place să fie păcălit, ca să poată apoi să facă teatru. Izgonirile cu tam-tam de la Steaua au fost mai complete, ca efect publicitar, decît sosirile de brazilieni pitici şi bulgari galactici.

Impresarii sînt nişte negustori ca toţi negustorii. În orice afacere, sînt cel puţin doi termeni, iar dacă unul îl prosteşte pe celălalt, vina nu-i niciodată a negustorului cu chemare de escroc. Mulţi oameni au vocaţie de fraieri. Punctul lor slab e trufia, e în convingerea că banii pe care i-au făcut, păcălind statul ori pe unii mai vulnerabili ca ei, le garantează imunitatea la toţi escrocii din lume.

Lucescu e un antrenor de clasă mare, dar nu şi un diagnostician social. Doza de eroare, din judecăţile dumisale din presă, e adeseori mai mare decît cea de adevăr. Ne păcălim încă o dată, bucurîndu-ne că păcălim iarăşi pe toată lumea.