Terminaţii cu „jdemii de euroi” pe lună

Cu un N’Doye românizat la „naţională”, vom şti, în sfîrşit, cine sîntem şi ce vrem

Puştimea lui Hagi, plătită toată cu banii pe numai o lună încasaţi de oricare din terminaţii, lepădaţii şi alungaţii la echipa a doua a Rapidului, […]

Cu un N’Doye românizat la „naţională”, vom şti, în sfîrşit, cine sîntem şi ce vrem

Puştimea lui Hagi, plătită toată cu banii pe numai o lună încasaţi de oricare din terminaţii, lepădaţii şi alungaţii la echipa a doua a Rapidului, a învins CFR-ul acasă, la Cluj, cu 1-0. Am putea compara rezultatul Viitorului cu acela al „naţionalei”, la Istanbul, socotind diferenţele enorme la investiţiile în loturi, numai că diferenţa dintre contractele autohtonilor lui Hagi şi acelea ale multinaţionalilor clujeni e mult mai mare. E diferenţa dintre construcţie şi speculaţie, o speculaţie financiară isteaţă, ce-I drept, dar tot calcul la vîrf, nu muncă la bază. CFR-ul a decis să nu se consume prea mult la intern, fiindcă aici jocurile par ori chiar sînt făcute, şi să-şi îndrepte forţele şi ambiţiile spre Liga Campionilor, de unde vin bani mai mulţi şi cîştiguri mari în notorietate. Notorietatea – altfel spus brandul – e noua clasă socială care trece în al doilea plan nu numai clasa muncitoare şi ţărănimea, ci şi intelectualitate.

Partea rea a ecuaţiei e că Hagi n-o să dea prea curînd jucători „naţionalei”, fiindcă tinerii lui n-au de exemplu viaţa cumpătată şi cu simţul răspunderii a lui Hagi, ci răsfăţul de la Cluj, unde contractele de două sute de mii de euro anual trec de mici spre medii. Partea şi mai rea a ecuaţiei, care la nivel de brand dă bine, e că CFR-ul n-are cum să dea jucători „naţionalei”.

Problema nu e la numărul de străini plătiţi unii regeşte şi cei mai mulţi prosteşte – şi nu doar în prima ligă -, ci la condiţia economică a României. Noi trebuie să vindem jucători, nu să cumpărăm! Cîştigul de moment e pierdere în cel mai apropiat viitor. Fotbalul nostru e sărac, dar ţine coada sus. Cu doar o cîtime din banii risipiţi pe nişte jucători de toată jena, adunaţi de prin spitalele de oase ale sportului european şi cu faima de a fi fost daţi afară ca rebuturi mentale de mai multe cluburi mari, Vasluiul, Rapidul şi Dinamo instituiau şcoli adevărate, adică productive, de fotbal. Numai că patronii Ligii Întîi cumpără străini cu aceeaşi logică de parveniţi cu care îşi cumpără ceasurile, telefoanele şi maşinile cele mai scumpe. În consecinţă, au ajuns să se priceapă la ceasuri, la telefoane şi la limuzine, însă nu şi la fotbal. Altfel nu se explică uşurinţa cu care plătesc cu sute de mii de euro anual nişte jucători pe care tribunele îi văd la adevăr din prima privire.

Naţionala lui Piţurcă e una cu ce se mai găseşte prin cămară. In timp ce Hagi îl trimite în teren pe cel de al 19-lea tînăr născut după 1990, Piţurcă umblă să-şi salveze onoarea şi contractul cu de mult terminatul Mutu. Ce-i mai lipseşte „naţionalei” e un N’Doye cu cetăţenie românească, asta ca să ştim, în sfîrşit, cine sîntem şi ce vrem.