Mari investiţii în aşteptare şi răbdare

Cu încă un plus de genialitate, s-ar putea să devenim şi noi nişte oameni normali

Cu cît nădejdea în nişte calificări onorante e mai mică la Dinamo şi la Vaslui, cu atît gălăgia metaforică premergătoare eşecurilor, în media, dar şi […]

Cu încă un plus de genialitate, s-ar putea să devenim şi noi nişte oameni normali

Cu cît nădejdea în nişte calificări onorante e mai mică la Dinamo şi la Vaslui, cu atît gălăgia metaforică premergătoare eşecurilor, în media, dar şi în ieşirile publice ale celor două cluburi, e mai mare. Sîntem foarte probabil ţara cu cel mai mare număr de superlative pe cap de mediocru din tot fotbalul european. Fapt care probează o dotare genetică pentru vorbe umflate. Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei prezenţa mititică în teren a lui Dinamo, în meciul cu forţoşii lui Metalist, şi n-aş fi ştiut rezultatul din tabelă, aş fi putut gîndi, ascultînd numai comentariul înaripat de la tv al unui băiat de bine şi patriot cu leafă, aş fi adormit cu convingerea că i-am umilit. S-o ţii întruna, într-un meci în care este evident că ai noştri sînt cu o treaptă sau chiar două sub valoarea Harkovului, că un Cătălin Munteanu dă meci de meci pase geniale, e o jignire mare la fondul universal de elogii. O pasă genială e numai aceea datorită căreia cel care trage la poartă marchează două goluri dintr-un şut. Or, asta încă nu s-a întîmplat şi e puţin probabil să se întîmple. Oricum, nu la limitaţii lui Dinamo, Vaslui şi Rapid.

Sîntem o naţie care trăieşte mult prea pozitiv realitatea, dacă mai sîntem în stare să investim speranţă înalt competiţională în trei echipe care, în ultimele lor confruntări internaţionale cu formaţii din lumea de mijloc a fotbalului continental, au încasat pînă acum 13 goluri, au marcat numai 2, cu şanse reale ca în retur Dinamo şi Vasluiul să stabilească un record năucitor de 2 la 16 – 20.

Cu toate acestea, clarvăzătorii de serviciu ai campionatului au şi început să chibzuiască cum ar putea Vasluiul şi Dinamo să întoarcă, în deplasare, scorul mai mult decît lămuritor de acasă. Şanse, zic comentatorii care încă n-au aflat că există tratament cu pilule şi pentru optimiştii clinici, ar mai fi. Să dea constipaţia în toţi jucătorii lui Inter şi Metalist, să se călugărească peste noapte toţi, roşi de culpa că i-au umilit într-un asemenea hal pe ai noştri, să se dea planeta cu fundu-n sus, de dragul lui Şumudică miză mică şi al lui Bombonetti freză moale sau, şi mai probabil, UEFA să le descalifice pe Inter şi pe Metalist fiindcă nu se poartă colegial, ca Barcelona bunăoară, cu echipele care nu contează în nici un fel, nici acasă, nici în Europa League.

Pe de altă parte, n-ar fi exclus ca eu să văd strîmb şi să pricep că ne-ar mai trebui încă o porţie de geniu, ca să devenim oameni normali şi să fim mai rezonabili cu dicţionarul adevărului. Fără super-bombe, fără super-tare, fără super-uluitor, fără super-briliante, super-diamante şi super-prinţi de discoteci. Mai cu milă pentru limba română, că nici ea nu ne mai poate suporta la nesfîrşit.