Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

O nouă lovitură de stat! De stat degeaba în teren

Mare dramă: pleacă supărat de la naţională unul care, de fapt, n-a venit

Un proverb chinez spune că cel mai greu şi mai greu e să alergi pe întuneric după o pisică neagră, mai ales cînd în odaie nu e […]

sâmbătă, 18 august 2012, 8:30

Mare dramă: pleacă supărat de la naţională unul care, de fapt, n-a venit

Un proverb chinez spune că cel mai greu şi mai greu e să alergi pe întuneric după o pisică neagră, mai ales cînd în odaie nu e nici o pisică. În cazul lui Cociş, retragerea sa ţîfnoasă de la naţională trimite cu gîndul la ilegalistul care se ascundea, deşi nu-l căuta nimeni sau la celebrul Dicţionar al obiectelor imposibile, respectiv la cuţitul fără lamă, căruia nu-i lipsea decît mînerul ca să se cheme cuţitul perfect.

În fotbalul nostru – şi nu numai într-al nostru – absurdul care durează peste pragul suportabilului începe să semene a destin. Prin ce s-a remarcat acest Cociş, ca să fie tratat ca un titular de patrimoniu, cine a avut interesul să-l ţină atîta vreme în unsprezecele de gală şi de ce nu s-a sesizat nimeni că a fost mai întotdeauna în plus?, iată doar cîteva din întrebările fără răspuns, despre care eu, unul, am socotit că totuşi cineva are răspunsul.

Că văd eu strîmb, dar că există o raţiune secretă şi la cel mai înalt nivel ca să-l veşnicim pe mediocrul Cociş în cele mai prestigioase eşecuri  şi absenţe de la Europene şi Mondiale. Că, bunăoară, prezenţa lui Cociş în lotul de bază e una din condiţiile puse de UDMR, dacă nu chiar de UE sau NATO. Aşa e întotdeauna cînd lucrurile nu se leagă, eşti tentat să vezi ce nu este. Faptul că naţionala, indiferent de miză ori de anotimp, începea şi se termina cu marele anonim Cociş aducea şi a pedeapsă istorică. De ce, adică, ar fi nevoie  înţelegem ce caută băiatul ăsta, rătăcit pe undeva prin Rusia, la naţională, cînd atîtea şi atîtea alte mistere stau nedezlegate de la 1990 încoace?

Ei bine, absurdul are logica lui. Cînd e prea mare ori prea lung, mintea noastră o ia razna. Cînd am aflat că – scuzaţi căcofonia! – Cociş s-a decis să-i întoarcă spatele naţionalei lui Piţurcă, am avut un fel de frica prostului, în sensul că e de groază, că în curînd vom avea parte de nişte veşti şi mai rele. Noi, românii, am devenit un popor speriat ca de bombe şi cînd se trage cu praştia. Pleacă alde Cociş de la naţională? Să le fie de bine! La urma urmei, pleacă ăia care nici n-au venit. S-au nimerit şi ei un timp pe acolo, dar cum de-au ajuns şi la ce-au folosit, poate c-o să ne explice odată şi odată Victor Piţurcă. Dacă, bineînţeles, o să-i spună şi lui cineva.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Comentează