O nouă lovitură de stat! De stat degeaba în teren

Mare dramă: pleacă supărat de la naţională unul care, de fapt, n-a venit

Un proverb chinez spune că cel mai greu şi mai greu e să alergi pe întuneric după o pisică neagră, mai ales cînd în odaie nu e […]

Mare dramă: pleacă supărat de la naţională unul care, de fapt, n-a venit

Un proverb chinez spune că cel mai greu şi mai greu e să alergi pe întuneric după o pisică neagră, mai ales cînd în odaie nu e nici o pisică. În cazul lui Cociş, retragerea sa ţîfnoasă de la naţională trimite cu gîndul la ilegalistul care se ascundea, deşi nu-l căuta nimeni sau la celebrul Dicţionar al obiectelor imposibile, respectiv la cuţitul fără lamă, căruia nu-i lipsea decît mînerul ca să se cheme cuţitul perfect.

În fotbalul nostru – şi nu numai într-al nostru – absurdul care durează peste pragul suportabilului începe să semene a destin. Prin ce s-a remarcat acest Cociş, ca să fie tratat ca un titular de patrimoniu, cine a avut interesul să-l ţină atîta vreme în unsprezecele de gală şi de ce nu s-a sesizat nimeni că a fost mai întotdeauna în plus?, iată doar cîteva din întrebările fără răspuns, despre care eu, unul, am socotit că totuşi cineva are răspunsul.

Că văd eu strîmb, dar că există o raţiune secretă şi la cel mai înalt nivel ca să-l veşnicim pe mediocrul Cociş în cele mai prestigioase eşecuri  şi absenţe de la Europene şi Mondiale. Că, bunăoară, prezenţa lui Cociş în lotul de bază e una din condiţiile puse de UDMR, dacă nu chiar de UE sau NATO. Aşa e întotdeauna cînd lucrurile nu se leagă, eşti tentat să vezi ce nu este. Faptul că naţionala, indiferent de miză ori de anotimp, începea şi se termina cu marele anonim Cociş aducea şi a pedeapsă istorică. De ce, adică, ar fi nevoie  înţelegem ce caută băiatul ăsta, rătăcit pe undeva prin Rusia, la naţională, cînd atîtea şi atîtea alte mistere stau nedezlegate de la 1990 încoace?

Ei bine, absurdul are logica lui. Cînd e prea mare ori prea lung, mintea noastră o ia razna. Cînd am aflat că – scuzaţi căcofonia! – Cociş s-a decis să-i întoarcă spatele naţionalei lui Piţurcă, am avut un fel de frica prostului, în sensul că e de groază, că în curînd vom avea parte de nişte veşti şi mai rele. Noi, românii, am devenit un popor speriat ca de bombe şi cînd se trage cu praştia. Pleacă alde Cociş de la naţională? Să le fie de bine! La urma urmei, pleacă ăia care nici n-au venit. S-au nimerit şi ei un timp pe acolo, dar cum de-au ajuns şi la ce-au folosit, poate c-o să ne explice odată şi odată Victor Piţurcă. Dacă, bineînţeles, o să-i spună şi lui cineva.