Adevărul lor, adevărul nostru

Am stat, e drept, la masa bogaţilor, dar laolaltă cu rudele sărace „şi alţii”

Nimeni nu poate să găsească rezolvarea corectă a unei ecuaţii formulate greşit. Tot ce gîndim şi tot ce simţim, vizavi de prestaţia sportivilor români la Olimpiada […]

Am stat, e drept, la masa bogaţilor, dar laolaltă cu rudele sărace „şi alţii”

Nimeni nu poate să găsească rezolvarea corectă a unei ecuaţii formulate greşit. Tot ce gîndim şi tot ce simţim, vizavi de prestaţia sportivilor români la Olimpiada de la Londra, e în afara adevărului, iar un număr mai mare de medalii ar fi fost minciuna cu care-l amînăm ca să fim şi noi mîndri de ceva. La Los Angeles, curgeau medaliile şi fremătam de mîndrie, deşi ecuaţiei îi lipseau termenii de la bază: absentau ruşii şi celelalte ţări socialiste. Acum, la Londra, în umbra marilor puteri ale sportului, ai noştri au ciupit cîteva medalii. Nu mai avem legitimitatea să ne simţim reprezentaţi de ei decît cu unele rezerve. Medaliile acestea au fost obţinute prin negaţie la tot ce se întîmplă în ţară şi în sporturile din România, nu ca o consecinţă a unor stări de lucruri încă bune. Indivizii trag ideea de performanţă în sus, în timp ce sistemul se prăbuşeşte, pentru că nu poţi să stai la nesfîrşit cu fundul în două luntri, una de stat şi una privată.

În unele privinţe, puţinele medalii obţinute în sporturi care, la drept vorbind, aduc glorie internă, nu şi notorietate mondială, sînt mult mai semnificative, în sensul cunoaşterii adevărului, deoarece China, Statele Unite, Jamaica, Kenya şi alte cîteva naţii cu ambiţii de reprezentare vecine cu dominaţia au dus performanţele spre praguri la care nici nu putem să visăm. Limite avem toţi, dar naţiile cu tendinţe globalizatoare sau care s-au trezit din adormiri istorice instituie praguri de natură să-i descurajeze pe vecini şi pe fruntaşii tradiţionali. Kenya a surclasat Germania la efect mediatic. Ai noştri, cu foarte puţine excepţii, au ajuns la Londra ca să vadă şi ei cum e la Olimpiadă, ca să primească în continuare nişte antrenori şi oficiali leafă de la stat, ca să încerce marea cu degetul, ştiind că nu e mare, ci ocean, şi fiindcă sejurul e gratis. Ne-am dus încă o dată la banchetul altora, ştiind că ani buni mai departe noi n-o să-i chemăm nici măcar la un mic dejun.

Acesta e adevărul: victoriile, cîte mai sînt, semnifică negativ pentru sistem, dar ne conving că există şi vor mai exista încă români cu mintea limpede şi sufletul nealterat de vremuri care nu mai acceptă resemnările unor federaţii şi ale unui Comitet Olimpic vegetînd cu privirea spre trecut şi investesc bani şi inteligenţă în sport. O investiţie – Olimpiada o dovedeşte! – cu profit în toate privinţele.