Primăvara, cu o floare. Dar să fie Trandafir şi Norbert

Bronzul său, la Europenele de înot, ţine de minunatul absurd al lui „Ba se poate!”

Norbert Trandafir a cucerit medalia de bronz la înot, în Ungaria, la Debrecen, la 100 metri liber, la recentul Campionat European, cu timpul de 49 […]

Bronzul său, la Europenele de înot, ţine de minunatul absurd al lui „Ba se poate!”

Norbert Trandafir a cucerit medalia de bronz la înot, în Ungaria, la Debrecen, la 100 metri liber, la recentul Campionat European, cu timpul de 49 secunde şi 13 sutimi. Ştirile despre românii care au ratat finalele ori s-au clasat modest în finale sînt mai amănunţite. Gloriile sportului au şi acest privilegiu, al luării în seamă chiar şi în caz de eşec. Căderea capătă o rază din aureola culmii pe care au ajuns cîndva. Un bronz european la înot e o performanţă în toate privinţele superioară unui gol reuşit de un fotbalist de talia lui Scarlatache.

Cu toate acestea, medalia lui Trandafir a avut parte doar de cîteva rînduri, între veştile mărunte din alte sporturi, în vreme ce golul întîmplător al fundaşului dinamovist s-a bucurat de cele mai exaltate verbe pe pagini întregi şi în prim-planul site-urilor de Internet. Am avea ocazia să fim ipocriţi, la modul cel mai suportabil registru al regretelor, dar fotbalul e un fenomen financiar mondial, interesînd sute de milioane de plătitori, pe cînd înotul e un rafinament şi o chestiune de tradiţie. Altfel spus, un mod de a omagia o lume ce se duce. Să ne amintim numai ce superlative de pagina-ntîi producea odinioară şahul. Astăzi, de şah şi de geniile lui se ocupă doar publicaţiile de nişă şi din cînd în cînd cele mondene.

Izbînda lui Norbert Trandafir, stingheră într-un context care degenerează rapid, are în ciuda neglijenţei cu care e considerată de media şi, de fapt, de întreaga administraţie a sportului, un suport individual care trebuie lăudat. Problema e că am cam uitat să cinstim ambiţia şi nevoia de afirmare a persoanei, licitînd la nivel de sistem. Ilie Năstase n-a avut nici un sistem în spate, dar a ajuns sus fiindcă l-a împins din spate harul şi subtila inconştienţă a chemării. Există şi astfel de alcătuiri umane, pe care supradotaţii dintr-un domeniu nu numai că nu-i timorează, ci îi incită la tupeu. Recordul mondial la săritura cu prăjina al lui Bubka ar trebui să-i sperie definitiv pe tinerii competiţiilor de azi, dar uite că apare într-o zi, fără ca nimic să-l anunţe, un obraznic care sfidează logica lui „cel mai mult”. Mai mult decît cel mai mult nu se poate – zice logica, iar obraznicul dă din cap şi conchide: „Ba se poate!”.

Bronzul lui Trandafir ţine de onorantul absurd al lui „Ba se poate!”. În nataţie, iar în probele scurte de liber, americanii par să fi atins absolutul. Acest 49 de secunde şi 13 sutimi al românului e o dovadă de mare forţă interioară şi dovada că omul tinde la mai departe. Eu aşa văd lucrurile, fiindcă viteziştii au altă construcţie genetică decît campionii probelor de durată. Sub 49 de secunde, totul devine posibil, chiar şi un culoar de imens noroc, la un Campionat Mondial. Bravo, domnule Norbert Trandafir! Poţi fi sigur că nu-s unicul care ţi-a remarcat medalia şi care speră la un record european, dacă nu şi mai mult, în întrecerea fără şanse cu miile de americani crescuţi cu bazinul în ogradă.