Mulţi bani, dar şi mulţi proşti

Una e să pleci cu un picior în fund de la Ajax, alta – să fii amendat cu un fleac de 30.000 de euro în România.

Banii sînt limba vorbită de toată planeta, nu engleza! Banii sînt unitatea mondială de […]

Una e să pleci cu un picior în fund de la Ajax, alta – să fii amendat cu un fleac de 30.000 de euro în România.

Banii sînt limba vorbită de toată planeta, nu engleza! Banii sînt unitatea mondială de măsură pentru tot ce nu poate fi măsurat cu metrul, kilogramul şi bucata. Chiar şi prostia poate fi echivalată cu un maximum de credibilitate în nişte sume de bani. Eu, pentru că muncesc mult şi din greu pentru fiecare sută de euro, nu-mi permit niciodată să fiu prost de două sute. Sînt prost în limitele venitului meu şi doar de două, trei ori într-un deceniu. Banii cîştigaţi cu mintea şi cu truda întregii fiinţe mă ţin în permanenţă chibzuit şi responsabil.

Dacă un Mihai Costea îşi permite să fie prost de 30.000 de euro pe zi e fiindcă îi ia fără să facă nimic. Îi are oricum, şi dacă joacă bine, şi dacă joacă degeaba, şi dacă nu joacă deloc. Mihai Costea are un contract cu Steaua care îi dă voie să fie prost cînd are el chef. Fiindcă Mititelu şi mai mulţi ziarişti care-şi vînd superlativele pe te miri ce l-au prostit pe patronul Stelei cu 1.200.000 de euro, acesta e musai să-l plătească pe Mihai Costea ca şi cum şi-ar da sufletul pe teren, nu într-un pat de ţiitoare. Altfel nu i-l mai cumpără nimeni. Ca să-i prostească la rîndul său pe alţi patroni plini de bani şi de ifose de mari pricepuţi într-ale fotbalului, trebuie să-i plătească pe neisprăviţii din lot ca pe directorii de bănci.

Pentru nouă zecimi din populaţia activă şi întreagă la cap din ţară, 30.000 de euro reprezintă un miraj. Pentru cel mai prost fotbalist al formaţiilor cu pretenţii, 30.000 sînt un ciubuc de instalare. Primele merg de la 100.000 în sus. Lăcătuş a mai prostit o echipă şi a încasat 30.000 de euro pentru trei meciuri de retrogradare. Lăcătuş vine din cînd în cînd în România, mai prosteşte pe unul, mai prosteşte pe altul şi o duce bine.

Mihai Costea, ca atîţi alţi rataţi de elită din fotbalul autohton, e totuşi îndeajuns de isteţ să realizeze esenţa momentului şi a ecuaţiei financiare: patronii noştri nu-s tocmai uşor de prostit, doar că, la cîţi bani întorc ei cu lopata şi-n umbra fiscului, un milion mai mult sau mai puţin nu contează. Important e să ştie poporul că au de unde. Atîta vreme cît există încă destui proşti gata oricînd să-i cumpere pe alde Costea e o plăcere să pierzi bani. E cea mai sigură afacere balcanică, să ieşi în cîştig, prefăcîndu-te că pierzi. Dacă patronii din Liga-ntîi ar pierde din fotbal, s-ar da imediat deoparte. În marginea legilor fiscale însă, fotbalul e o distracţie de milioane, iar amenda încasată de Mihai Costea o haioasă metaforă de bordel.

De aceea jucătorii ajunşi la cluburi europene mari au eşuat, au crezut că e la fel ca acasă, că e suficient să prosteşti un patron, în înţelegere cu un agent oneros, că pe urmă treaba merge de la sine. Merge, e drept, şi acolo, însă nu pînă la 33 de ani, ca în România, ci cîteva etape sau cîteva luni. După care e rentabil să te întorci la proştii de acasă cu faima de a fi fost dat afară de la Inter, de la Ajax sau de la Koln.

Bă, ce mare-i ăsta!, se minunează proştii de acasă. Una e să primeşti un picior în fund de la Ajax şi alta să capeţi o amendă de rahat de la Steaua!