Corpul, în fotbal, e sano, dar mintea?

Există un sport complet, în care publicul e jucător cu mintea: snookerul.

Vechea zicere latină – Mens sana in corpore sano – care era cîndva raţiunea dintîi  a mişcării sportive din România, fie ea de amatori, fie de performanţă, n-a […]

Există un sport complet, în care publicul e jucător cu mintea: snookerul.

Vechea zicere latină – Mens sana in corpore sano – care era cîndva raţiunea dintîi  a mişcării sportive din România, fie ea de amatori, fie de performanţă, n-a mai fost citată de presa noastră, şi nu numai de cea specializată, de ani buni. Sînt convins că mare parte din gazetarii care au scris în transă, de zeci şi chiar de sute de ori, cuvintele briliant şi geniu nu ştiu nici ce-i briliantul şi nici faptul că, în toată istoria umanităţii, geniile nu s-au exprimat niciodată cu picioarele, cu pumnii şi cu nara.

Mă întreb, de aceea, cum trebuie să punem astăzi problema minţilor sănătoase, într-o dezbatere despre geniul clanurilor de suporteri şi despre cum ar fi mai propriu să fie el exprimat, cu petardele, într-o confruntare cu pietre şi bîte cu jandarmii, cu ce-i duce pe ei mai bine mens, cu băga-mi-aş şi mînca-ţi-aş, ori, şi mai intelectual, cu cuţitul şi cocteilul Molotov?

Ieri seară, n-am mai avut, ca să zic aşa, forţa interioară ca să mă uit la meciul din Piaţa Universităţii, mai ales că e aranjat ca să intre în prelungiri, iar ultraşii or să primească exact ce-au mai primit, o mustrare verbală sau una scrisă, ca pe vremea pionierilor indisciplinaţi. M-am uitat, în schimb, numai cu ochii şi cu mintea, la Mastersul de snooker de la Londra. Mă uit mai des la snooker decît la fotbal, fiindcă snookerul e unul din acele sporturi unde rezistenţa psihică vine înaintea celei fizice, iar mintea publicului e activă şi concentrată deodată cu a jucătorilor. Ce-i foarte deosebit la întrecerile de biliard e că mintea cere un antrenament de durată, trupul slujind acestui antrenament spiritual intens. Condiţia fizică e importantă, întrucît o finală mondială de 33 de partide e un infern pentru organism. Dacă un fotbalist ratează un 11 metri din cauza tensiunii interioare, un jucător de snooker are, chiar şi într-un meci scurt, de numai 5 partide, mai multe tensiuni de 11 metri decît un Messi într-o carieră. În multe din profesiile care cer agerime, precizie, intuiţie, control al comportamentului şi o memorie foarte exersată, cuvîntul antrenament e preferat cuvîntului învăţătură. La NASA, personalul vine gata învăţat, iar ce urmează e un antrenament, mult mai aproape de acela al marilor sportivi decît ne putem imagina. Ca să nu spun că şi pentru a ne putea imagina ce ar fi să facă un angajat de bază de la NASA e nevoie de antrenament. Snooker-ul e unul din sporturile profund democratice şi civilizate unde publicul, deşi rămîne tot timpul în fotoliu, gîndeşte jocul la fel de intens ca jucătorii.

Cînd mă uit la un concurs mare de snooker, omniprezenţa fotbalului din societatea românească mă face să mă simt asocial şi vinovat. In loc să merg la veşnicele derbyuri de trei parale, să mă las înjurat de vecini, păcălit de arbitri şi minţit de federali, ca să-mi pot exprima geniul urlînd, eu mă uit la un puşti, ca Trump, care vine cu mai multe minţi într-un cap şi toate atît de antrenate încît te întrebi dacă unii oameni nu vin pe lume gata antrenaţi.