Filmul ăsta, măi domnilor, eu l-am mai văzut!

În primăvara europeană s-au calificat tribunele Arenei Naţionale, nu Steaua.

După ce, la 1-0 şi în loc de modernul tika-taka, Steaua a început să joace romanticul kaka-maka, iar ciprioţii au egalat, am închis televizorul cu clasicul: Să vă ia toţi […]

În primăvara europeană s-au calificat tribunele Arenei Naţionale, nu Steaua.

După ce, la 1-0 şi în loc de modernul tika-taka, Steaua a început să joace romanticul kaka-maka, iar ciprioţii au egalat, am închis televizorul cu clasicul: Să vă ia toţi dracii pe toţi! Filmul care avea să urmeze îl mai văzusem. Să ai, adică, tot ce-ţi trebuie şi chiar ceva în plus ca să cîştigi şi totuşi să pierzi prosteşte! O mai păţise Steaua şi în Anglia, şi cu Napoli, şi în campionat în mai multe rînduri, aşa că ce avea să urmeze putea fi imaginat şi cu televizorul mort.

Întrucît mintea mea continua să fie pe meci, am început să scriu, aşa, anticipativ, de amorul artei şi în gînd, nu pe hîrtie, cronica neagră a partidei, cam în felul în care urma s-o citesc, scrisă de alţii, în presa din ziua următoare. Aţi mai citit-o de foarte multe ori şi în variante care nu aveau cum să se deosebească prea mult unele de altele: 1. Ce să caute un Prepeliţă la Steaua cînd, cu aceiaşi bani, puteau fi aduşi doi de alde Gîscă, trei de Găină şi un stol de alde Vrabie? 2. De ce nu-s în teren fraţii Costea, că, uite, de bine, de rău, o mai scăpau în poartă? 3. Oare nu vede nimeni că Tătăruşanu primeşte spectaculos cele mai frumoase goluri din Ligă, în loc să apere urît goluri ca şi făcute? 4. Cît despre Emeghara, cu ce picioare să mai alerge, un fotbalist rămas într-unul sigur, dar şi ăla cu ligamente de plastic chinezeşti? 5.Mi-am amintit apoi de dansurile tribale interpretate la marginea terenului, în costum de firmă şi fular de fiţe, de demisionabilul Ilie Stan şi, bineînţeles, am
fost de acord cu patronul Stelei. De acord cu ce?, veţi întreba. Iar eu o să răspund: de acord cu orice.

Cu vreo două minute înainte de sfîrşit, n-am mai rezistat şi am deschis televizorul care, în logica celor de mai sus, ar fi trebuit să anunţe 2-1 pentru Larnaca şi 3-1 pentru Maccabi. Ce s-a întîmplat în repriza a doua o ştim de acum şi cei care nu am avut suficient moral ca s-o urmărim, şi cei care au rezistat pînă la sfîrşit năvalei de emoţii, frustrări şi bucurii, nu toate şi în întregime sportive.

Fiindcă aici e cheia situaţiei: cînd eşecurile din sport se înmulţesc fără nici o speranţă de revenire la binele de altădată, ele se constituie într-o jignire. Fotbaliştii jignesc publicul. Cu tribunele mai degrabă goale, iar adesea pustii, nu prea realizezi nici dimensiunea şi nici natura jignirii. De astă-dată însă, amorţiţii de pe locul 6 din prima ligă n-au mai înfruntat o echipă, ci nişte tribune cu 50.000 de români care nu mai suportă să fie jigniţi. Cred că cel dintîi s-a trezit la realitate Nikolici. E în firea neamului său să nu se lase călcat în picioare! La fel cum e şi în firea neamului lui Tănase să nu se răscoale, să ţină capul în pământ şi să rămână surd la vuietul tribunei şi să audă doar zăngănitul arginţilor. Hai să fim corecţi: calificaţi în aşa-numita primăvara europeană sînt cei 50.000 de spectatori civilizaţi şi adunaţi de un simţămînt românesc sută la sută, nu neadunaţii Stelei. Cu aceste tribune în spate, au şansa şi ei să devină o echipă.