Cei şapte proşti şi merele de aur

Proştii din tribune sînt treaba presei, de merele de aur se ocupă DNA -ul.

Uneori, întîmplările întru totul ieşite din comun trec neobservate sau nu-s discutate la importanţa lor reală, tocmai pentru că sînt ieşite cu totul din comun. Nu […]

Proştii din tribune sînt treaba presei, de merele de aur se ocupă DNA -ul.

Uneori, întîmplările întru totul ieşite din comun trec neobservate sau nu-s discutate la importanţa lor reală, tocmai pentru că sînt ieşite cu totul din comun. Nu cred ca în ligile întîi din Europa să se mai fi disputat un meci ca Astra – Ceahlăul la noi, cu numai şapte plătitori de bilete în tribună. Normal e ca, la spectacolul pe care îl poate promite orice întîlnire dintre formaţiile de la locul opt în jos, tribunele să fi fost goale, cu nici un bilet vîndut. Din care cauză, ciudat nu e faptul că un meci s-a jucat fără spectatori, ci faptul că au existat totuşi şapte fraieri care au luat bilet.

Dacă nu e vorba de nişte fraieri, ci de şapte oameni corecţi, e de rău. Înseamnă că mai sînt români care n-au aflat ce se petrece cu fotbalul nostru şi cum umple el puşcăriile cu tîlhari şi onorabili de Sicilia Mare. Sau, şi mai rău, că sînt toţi şapte masochişti şi practicanţi ai unui gen de corectitudine clinică, în dezacord cu toată lumea. Ori, şi mai rău, rău de tot, cum mai rău nu se poate, că nu şi-au pierdut nădejdile într-o altă normalitate, aceea practicată în afara României, şi că ar fi în stare să-şi ia bilet şi cînd află că meciul e anulat.

Normalitatea care se constituie contra unei copleşitoare majorităţi ar putea să se cheme rezistenţă, trezire la adevăr şi chiar revoluţie. Numai că revoluţiile care nu duc nicăieri, precum aceea din tribunele Astrei, nu merită a fi luate în seamă. Într-un fel, presa a procedat cum trebuie, ignorînd absurdul absolut al meciului Astra – Ceahlăul. O fi obosit şi săraca presă asta a noastră să tot tragă cu tunul în vrăbii şi să se îngraşe porcii. Problema, prin urmare, nu e la tribunele goale, problema e la numărul exagerat de mare de echipe proaste şi măsluite din Liga întîi. Şi douăsprezece, la numărul de jucători români care pot evolua într-o competiţie reală, ar fi prea multe.

Normal, prin urmare, nu e să ne minunăm în continuare de cît de puţini spectatori mai pot fi prostiţi să vină la stadion şi să dea bani pe bilet, ci să declanşăm o campanie furioasă şi profund legitimă, cu susţinerea majorităţii tăcute, care ocoleşte stadioanele fotbalului, pentru o Ligă mai scurtă. Nu de şaisprezece echipe, ci şi mai scurtă. Iar dacă această campanie de igienizare masivă a fotbalului nu e dublată şi de limitarea numărului de jucători neromâni, în unsprezecele din teren, ne agităm degeaba. Argumentele privind banii din televizări sînt mincinoase pentru că nici un ban nu e bun dacă îi îmbogăţeşte pe başcani, iar tribunele sînt din ce în ce mai goale.

Cît despre titlul articolului meu, el e corect. De merele de aur se ocupă DNA-ul. Treaba noastră sînt proştii ori mai bine zis drept credincioşii fără cauză.