De la înălţimea milioanelor de euro…

…bogaţii nu-i urăsc pe săraci. Nici măcar pe ziariştii săraci

Tot ce gîndim, tot ce scriem şi tot ce comentăm, noi, lefegiii cei prost plătiţi din România, cînd ne referim la banii negri ai fotbalului lui Mircea Sandu şi Dumitru […]

…bogaţii nu-i urăsc pe săraci. Nici măcar pe ziariştii săraci

Tot ce gîndim, tot ce scriem şi tot ce comentăm, noi, lefegiii cei prost plătiţi din România, cînd ne referim la banii negri ai fotbalului lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir suportă toate plafonările lumii de jos, a lumii sutelor noastre de lei sau de euro cu care ne măsurăm fericirea sau nefericirea. Noi privim spre ei în sus, iar ei se uită la noi în jos, mijindu-şi ochii, de pe culmile milioanelor şi zecilor lor de milioane. Noi n-avem cum să-i înţelegem, pentru că orizontul sutei de lei e coborît, iar valorile noastre etice, morale, civice şi profesionale pentru ei nu contează.

Au destui bani ca să le cumpere la kilogram şi cu vagonul, nu la bucată. Nu ne dispreţuiesc, ne ignoră.  Presa îi irită, cam în felul în care îi irită şi o muscă în cafea. Pur şi simplu, nu contăm. Nu există doar o democraţie, pentru că şi egalitatea e de mai multe feluri şi pe mai multe etaje. Democraţia s-a inventat într-o vreme în care nu existau bănci şi paradisuri fiscale. Să nu ne amăgim cu ideea că, demascîndu-i, îi şi speriem! Cum să-i speriem noi, pigmeii bugetului, pe ei, cînd nu cu 400.000 de euro ne pot rezolva definitiv pe toţi, ci doar cu nişte amărîte de mii de euro, date omului potrivit, la timpul potrivit?

Tot ce se întîmplă acum cu dînşii, cu capii tuturor capilor din fotbal,  contează numai în sensul că vor pierde o parte din bani şi că vor trebui să cheltuiască ceva mai mulţi, pentru o altă articulare a sistemului. De ai lor se tem, de patronii din Liga-ntîi, care nu vor ezita nici un moment să-i belească, dacă va fi posibil, aşa cum i-au belit ei pe Mititelu, Iancu şi Pădureanu. Milioanele de euro luptă cu alte milioane, nu cu sutele de lei. Statul rezolvă ce rezolvă doar asmuţindu-i pe fini contra naşilor, să se taie între ei. Din puşcărie, naşii nu ies doar veseli şi cu muşchii lucraţi în sălile de forţă ale penitenciarelor respectuoase cu bogaţii, ci şi motivaţi să-şi recupereze repede milioanele, uşor deranjate de DNA ori de ANAF.

Să nu ne amăgim cu gîndul că i-am făcut să ne urască. Bogaţii nu-i urăsc pe săraci. Bogaţii nu dau pe degeaba nimic, nici măcar sentimente. Ura e o investiţie care nu trebuie risipită pe anonimi. Oricît de inflamat poate să ne pară domnul Corleone, cînd îşi răsuceşte ochii în cap, el se distrează cu alde noi. Se refrişează niţel, uşurîndu-se de nişte cuvinte buruienoase. Milionul nu urăşte leul, îl înhaţă. Aşa trebuie să privim lucrurile dacă vrem să pricepem ce se petrece acum în relaţia dintre stat şi mafii. Statul n-are destui bani ca să-i ţină pe cămătarii fotbalului închişi pe casă şi masă. Vrea doar să-i caute la buzunar. Nu cu puşcăria se drege bugetul, ci cu Fiscul.