Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Un dicţionar pentru toţi mediocrii

Luarea exagerată în seamă şi ignorarea totală fac mai mult rău decît judecata dreaptă

Oricît de entuziasmant ar fi un meci de fotbal, putem fi siguri că vom mai apuca şi altele, dacă se poate spune aşa, şi mai entuziasmante. […]

sâmbătă, 19 noiembrie 2011, 11:59

Luarea exagerată în seamă şi ignorarea totală fac mai mult rău decît judecata dreaptă

Oricît de entuziasmant ar fi un meci de fotbal, putem fi siguri că vom mai apuca şi altele, dacă se poate spune aşa, şi mai entuziasmante. Superlativele simţirii sînt mai multe decît acelea ale vorbirii. Cînd eram copil, mă duceam doar la partide de Divizia C, jucate pe terenul de pe cealaltă parte a străzii şi, dacă băteau „ai noştri”, pluteam într-un prelungit extaz patriotic de cartier. Nu găseam cuvintele ca să-mi urlu exaltarea. Trăiam fericit, dar greşit, din cauză că existam într-o lume mică şi dispuneam de un dicţionar limitat de experienţa mea şi mai mică de viaţă.

Una din grijile fotbalului nostru, niciodată discutată la importanţa ei, e aceea a limbajului exagerat al gazetarului de sport care vrea să se remarce. Poate că, din cauza biologiei, tinerii jurnalişti chiar simt mai mult decît s-ar cuveni, poate că aşa au fost învăţaţi, să scrie şi să se manifeste, în ziar, la radio şi la televizor, numai pe extremele dicţionarului, însă e un fapt că mai tot ce vedem pe stadion e mediocritate şi că nimicul obligă la adevăr. Într-o singură frază, din cronica la un meci de baraj european muncit, dar lipsit de absolut fotbalistic, am numărat următoarele exagerări în limbaj: vis prăbuşit, dorinţă enormă, finalizare de geniu, cursă splendidă, şut năprasnic, gol letal, apărare letargică…

Fotbaliştii s-au deprins să fie adulaţi, nu contează de care categorie de public. La fel ca actorii de estradă, care se simt gigantici cu un public de analfabeţi şi zilieri de la spaţii verzi. Golul din meserie al lui Dodel, cel cu IQ-ul mititel, din meciul degeaba şi de serviciu cu grecii, a fost gratulat cu superlativele unuia de finală mondială. De aici mai departe, fie-ne iertat, nu mai e vina lui Dodel că îşi consumă în vid IQ-ul. Un gol care nu contează trebuie definit cu dicţionarul lucrurilor care nu contează.

Numai că am intrat într-un mileniu al superlativelor şi nu se ştie ce-o să facă mileniul ăsta grăbit din om. Mai mult decît cel mai mult nu e posibil, dar toată lumea încearcă. Regretatul critic muzical Iosif Sava îmi spunea că el a procedat numai pozitiv, că a încurajat, n-a descurajat artiştii, că n-a coborît niciodată, oricît de modest ar fi fost insul pe care-l cita, sub pragul minim al laudei, acolo unde încep reproşurile, dar că a reuşit să şi-i facă duşmani pe toţi cei luaţi de el în seamă, fiindcă aceştia acumulaseră de acum un toptan de elogii fără bază şi se considerau cei mai mari.

Luarea în seamă şi neluarea în seamă sînt cei doi poli ai vieţii de performer. Ce-i prea mult, la fel ca şi ce-i prea puţin, îl termină curînd pe omul de sport. Sînt, ei, vulnerabili şi indivizii cu un caracter mai tare, darămite nişte tineri încă neadunaţi la fire!

Comentarii (22)Adaugă comentariu

Comentează